Câți bani a primit Ionuț Popa pentru participarea la Survivor România 2022

Câți bani a primit Ionuț Popa pentru participarea la Survivor România 2022
Banii incasati de Ionut Popa la Survivor Romania 2022

Câți bani a primit Ionuț Popa pentru participarea la Survivor România 2022. Fostul concurent al emisiunii de la Pro TV care s-a încheiat de curând s-a numărat printre cei trei finaliști, luptând pentru marele premiu în valoare de 100.000 de euro, care a fost adjudecat în cele din urmă de Alex Delea.

Câți bani a primit Ionuț Popa pentru participarea la Survivor România 2022

Ionuț Popa nu a câștigat deci marele premiu, însă nu a plecat din Republica Dominicană cu mâna goală. El a încasat bani frumoși prin prisma faptului că a rezistat nu mai puțin de 21 de săptămâni în show, aducând puncte echipei.

De altfel, fiecare concurent din echipa „Războinicilor” ar fi fost remunerat cu câte 1.000 de euro pentru fiecare săptămână petrecută în emisiune.

Ionuț Popa ar încasa suma de 21.000 de euro pentru șederea sa în competiție. De meserie antrenor personal, bărbatul de 33 de ani a făcut mai multe dezvăluiri emoționante în finala concursului.

El a spus că a suferit un accident de motor în luna septembrie a anului trecut, în urma căruia s-a ales cu răni. A luptat în emisiunea Survivor România 2022 cu gândul la fiul său, David, căruia își dorește să îi poată oferi un viitor mai bun.

”Vreau să fac o mică paranteză. Îmi doresc foarte mult să câștig Survivor România, pentru că am luptat foarte mult până aici. Anul trecut, pe 1 septembrie, am avut un accident de motor și am fost ars, am scăpat bine, am avut doar un umăr dislocat și niște arsuri pe picior. Iar, după ce mi-am revenit și am putut ieși afară, l-am luat pe băiețelul meu, David, și am mers într-un parc din București.

Și îmi aduc aminte că, la un moment dat, văzuse o gheretă de înghețată și a vrut să îi cumpăr o înghețată și, din păcate, la momentul acela am stat foarte prost financiar. Și mi-am promis de atunci că voi face tot posibilul să fie bine. I-aș putea oferi o educație și un viitor mai bun”, a spus Ionuț Popa în cadrul consiliului.

Alex Delea, câștigătorul Survivor România 2022

Câștigătorul Survivor România 2022, are 26 de ani, este din Constanța și este barman. Povestea sa de viață este emoționantă, presărată cu amintiri dureroase din copilărie: plecarea tatălui din familie, lipsa luminii sau a mâncării. Totul a culminat cu sinuciderea unchiului său, pe când el avea patru ani, omul care încercase ca familia să ducă un trai mai bun.

Alex Delea a fost nevoit să muncească de la vârsta de 17 ani în barul care a devenit afacere de familie, pentru a-și ajuta mama. Cu banii câștigați în urma concursului de la PRO TV, Alex Delea a mărturisit că dorește să o poată răsplăti, la rându-i, pe cea care i-a dat viață, pentru toate eforturile făcute pentru el.

„Visele devin realitate”, a spus Alex Delea, deținătorul trofeului Survivor România 2022.