Connect-R este unul dintre cei mai apreciați artiști din industria muzicală românească. Concurentul de la Te Cunosc de Undeva este și un om de afaceri prosper, câștigând venituri impresionante în ultimii doi ani. Ce mică avere a strâns solistul cu ajutorul casei sale de discuri.
Connect-R a dat lovitura în ultimii doi ani de pandemie. Pe numele său din buletin, Ștefan Mihalache, artistul a reușit să atingă cifre impresionante la Rappin On Production, firma care activează în domeniul realizării înregistrărilor audio şi editării muzicale, al cărui singur asociat este chiar el.
Potrivit celor de la Economica, compania Rappin On Media a avut o cifră de afaceri netă de peste 445.000 de lei în anul 2021, cel puţin dublă faţă de cea înregistrată în anul 2020.
Firma a revenit, apoi, pe profit în anul 2021, în valoare de peste 152.000 de lei, după ce a mers în pierdere în 2020 şi în 2019, potrivit bilanţurilor societăţii.
De asemenea, Ştefan Mihalache, zis și Connect-R, mai deţine şi jumătate din firma Hood Famous SRL, potrivit informaţiilor din Registrul Comerţului, puse la dispoziţia Economica.net de portalul Termene.
Societatea a fost înregistrată la Registrul Comerţului în 2021. Ceilalţi asociaţi ai firmei Hood Famous ar fi Marius China şi Marius Sofron, fiecare deținând 25% din acțiunile companiei.
Interviul lui Connect-R de la 40 de întrebări a devenit unul dintre cele mai celebre din istoria emisiunii de la Kanal D. Concurentul de la Te Cunosc de Undeva a recunoscut că s-a confruntat cu dependența pentru substanțe interzise.
„M-am drogat foarte mult timp, din 2009, până în 2014/2015. Am dat la un moment dat de cocaină, care a fost o îmbinare a unei stări de extaz extraordinară cu faptul că suplinea lipsurile lăsate de oboseală.
Noi alergam foarte mult, aveam şi nouă concerte într-o săptămână, eram foarte obosiţi. Când trăgeam câte o linie de cocaină, eram forţă până dimineaţă.”, povestea Connect-R la Kanal D.