În vârstă de 47 de ani, celebrul Robert Turcescu, după o carieră relativ scurtă în politică, și-a anunțat revenirea pe micul ecran. Jurnalistul va realiza o emisiune de dezbatere la B1 TV începând de ieri, 2 mai. Cu o carieră întinsă pe aproape 23 de ani, ca jurnalist, în 2016 Turcescu lua decizia de intra în politică, pe listele PMP, fiind ales deputat pe listele din Constanța, activând până în 2020. Dar, controversele din jurul fostului jurnalist nu au fost puține, multe dintre acestea incluzând și averea dobândită în timp, având în vedere că și astăzi locuiește într-un imobil ANL, achizționat în urmă cu 17 ani, mai exact în 2005.
Astăzi ajuns la 47 de ani, Rorbert Turcescu a avut o carieră fulminantă în media românească, ca și jurnalist. Debuta în 1993 la celebra publicație „Curierul Național”. Ulterior a trecut și pe la Pop Rock & Show, Ziua și Evenimentul Zilei.
Avea să devină, la numai 23 de ani, cel mai tânăr redactor șef la unui post de radio, Radio Total. Din 2000 a deținut aceeași funcție și în cadrul Europa FM. Aici, Robert Turcescu avea să primească și premiul CNA pentru cel mai bun talk-show, „România în direct”.
Activitatea sa jurnalistică se va diversifica, odată cu intrarea în corpul de conducere al Realitatea-Cațavencu. A avut emisiuni la postul Realitatea TV și aticole publicate în Cotidianul. În 2004, pentru emisunea realizată la RTV, „100%”, Robert Turcescu primește premiul pentru cel mai bun talk-show din televiziune. Premiul era acordat de Asociația Profesioniștilor de Televiziune.
În 2008 Robert Turcescu avea să ia o decizie dură, aceea de a renunța la Europa FM, pentru Realitatea FM, unde avea să primească și funcția de director executiv, aici realizând un nou talk-show, „România vorbește”. După ieșirea din grila Realitatea TV a emisiunii „100%”, în 2010 reapare pe micul ecran la B1 TV.
Controversele din jurul jurnalistului Robert Turescu aveau să apară, relativ, repede, mai ales după dezvăluirile făcute de Mihai Gâdea, dezvăluiri în care erau aduse dovezi că jurnalistul figura în cadrul MApN cu grad de ofițer superior, fiind „avansat la data de 14 aprilie 2010 de la absolvent direct la gradul de locotenent-colonel în rezervă de către ministrul Apărării de atunci, Gabriel Oprea”, conform celor dezvăluite. Lista publicată de junralistul Antena 3 includea mai multe persoanlități politce de prim rang cu grade în cadrul MApN.
„Domnul Turcescu Robert figurează în evidențele militare ale MApN ca ofițer superior, fiind avansat de la absolvent direct la gradul de locotenent-colonel în rezervă la data de 14 aprilie 2010.”, preciza Ministerul Apărării, condus de Corneliu Dobrițoiu, într-un comunicat.
Cât despre averea sa, Robert Turescu scria în 2020, în declarația de avere, că deține 8 terenuri, 3 apartamente și 2 case. În aceeași declarație se mai arată că ar mai avea 14 conturi bancare în valoare de 200,000 de euro. Alte sume de bani îi intră în conturi din 8 fonduri de investiții cu plasamente de 1,3 milioane de euro.
Recent, fostul politician și, mai nou, revenit la postura de jurnalist, Robert Turescu a fost luat la întrebări de Denise Rifai. În cadrul emisiunii s-a ajuns și la subiectul achiziției imobilului ANL de acum 17 ani, despre care Turcescu a declarat:
„Terenul nu vă închipuiți că este cine știe ce curte, e o curte de 20 m² în spatele locuinței. Casa a costat în jur de 80.000 de euro. Ăsta e prețul pe care l-am achitat. Am făcut o cerere la vremea respectivă.
Divorțasem și voiam să locuiesc în zona de nord a Capitalei unde rămăseseră fosta mea soție și fata mea, la acea vreme având 5 ani. Se construia acest cartier din zona de nord a Capitalei, cartier ANL.
Am explicat situația mea locativă, la momentul acela nu aveam un apartament. Se modificase legea. Era o perioadă în care puteai să aplici pentru o locuință ANL. Nu era bătaia atât de mare pe locuințele ANL pe cât și-ar închipui unii în momentul de față.”, a spus Robert Turcescu în platoul emisiunii ,,40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Începând din data de 2 mai a.c., Robert Turcescu a revenit la meseria care l-a consacrat, cea de jurnalist. Începând de ieri, jurnalistul realizează o nouă emisiune la B1TV.