Câte mere avem voie să mâncăm pe zi. De ce nu e bine să le consumăm în exces
Când vine vorba de acest fruct, toți știm cât de sănătos și plin de vitamine este. Dar, câți dintre noi știm, de fapt, câte mere avem voie să mâncăm pe zi, și de ce nu e bine să le consumăm în exces. Poate ar fi momentul să aflăm împreună toate aceste lucruri.
Cum este cu mitul „Un măr pe zi ține doctorul departe”?
Toți am auzit această zicală, dar puțini știu că zicala „un măr pe zi ține doctorul departe” își are originea în Țara Galilor acum 149 de ani, însă versiunea din 1913 se baza pe o versiune anterioară diferită: „Mănâncă un măr înainte de a te culca și îl vei împiedica pe medicul tău să-și câștige pâinea”.
Acordarea unei analize empirice acestor zicale medicale, potrivit cercetătorilor de la Școala de Nursing a Universității Michigan din Ann Arbor, „ne poate permite să profităm de cunoștințele strămoșilor noștri”.
În încercarea de a examina eficacitatea proverbului în cazul celor care mănâncă zilnic mere față de cei care nu mănâncă, autorii studiului au analizat un obiectiv de cel mult o vizită la medic pe an pentru măsura studiului de a ține medicul departe.
Concluzia a fost că, în cele din urmă, consumul unui măr pe zi nu ține doctorul la distanță. În cadrul cercetării, nu a existat o diferență semnificativă din punct de vedere statistic în ceea ce privește frecvența vizitelor medicale pentru cei care au mâncat mere în mod regulat.
Câte mere avem voie să mâncăm pe zi?
Un măr pe zi a reușit, totuși, să țină farmacistul la distanță, conform cercetării. Cu toate astea, mulți, deși au testat, se întreabă și astăzi „Câte mere avem voie să mâncăm pe zi?”.
Conform altor studii, la fel de amănunțite, s-a ajuns la concluzia că putem consuma două mere pe zi, și această cantitate este benefică pentru sănătatea inimii. Putem mânca orice fel de măr, atâta timp cât mâncăm și coaja.
Coaja merelor conține mulți antioxidanți care ajută la combaterea cancerului, iar cercetătorii sugerează că este mai bine să obții antioxidanți din fructe și legume decât din suplimente alimentare.
Deși, aparent, consumul de mere zilnic nu este unul dăunător, s-ar putea să fii surprins când o să afli că ar exista cel puțin 6 posibile efecte secundare ale consumului de prea multe mere.
De ce nu e bine să le consumăm mere în exces
Știm că merele sunt pline de beneficii nutriționale. După cum explică nutriționiștii, acest fruct roșu delicios este o sursă excelentă de fibre dietetice, susținându-ne intestinul și sistemul digestiv, și sunt încărcate cu vitamina C și potasiu.
Toate acestea sunt adaosuri minunate la dietele noastre, dar, la fel ca în cazul multor părți ale vieții, prea mult din orice poate avea un impact negativ asupra sănătății noastre.
Nutriționiștii spun că o persoană obișnuită poate consuma unul până la două mere pe zi. Dacă consumi mai mult de atât, ai putea avea unele efecte secundare neplăcute, și potențial periculoase, iar aici, experții își dau cu părerea.
Unii spun că, de fapt, cu cât consumăm mai multe mere, cu atât vom avea probleme digestive, sau chiar fluctuații ale zahărului din sânge.
Tot în categoria efectelor secundare, mai spun nutriționiștii, intră și absorbția în organism a pessticidelor existente pe aceste fructe, precm și luarea în greutate, sau stricarea dinților.
Deși aceste efecte sunt reale și demonstrate științific, până la urmă limita este o alegere, și tu ești cel care va alege cât, cum și când va consuma aceste fructe.