Câte calorii are, de fapt, pâinea prăjită cu unt. Cât de sănătoasă este, de fapt

de: Anca Lupescu
24 03. 2021

Pâine cu unt este micul dejun al celor care nu vor să se complice de dimineață. Este gustarea perfectă pentru diminețile în care nu ai timp să prepari altceva și are un gust delicios.

Câte calorii are o felie de pâine cu unt?

Dacă încerci să ai grijă de silueta ta, ar trebui să știi că pâinea cu unt nu este tocmai genul de mic dejun sănătos sau sărac în calorii. Totuși, dacă te limitezi la o singură felie de pâine cu unt, lucrurile nu stau chiar atât de rău, pentru că o felie de pâine toast are în jur de 60-65 de calorii, iar un cubuleț de unt, adică în jur de 10 grame, are în jur de 70 de calorii, în funcție de procentul de grăsime.

Astfel, o felie de pâine cu unt ajunge să aibă în jur de 150 de calorii, asta dacă ne referim la o felie de pâine toast, iar untul nu depășește 10 grame. Cu toate astea, dacă nu ai un cântar de bucătărie acasă și folosești pâine albă de tip franzelă, este posibil ca o felie de pâine mai groasă să ajungă chiar și la 200 de calorii, iar dacă untul nu îl cântărești, atunci toată gustarea poate ajunge undeva la 270-290 de calorii.

Această variantă poate fi una bună de mic dejun pe grabă, iar untul este foarte sănătos datorită grăsimilor sănătoase, spre deosebire de margarină, care conține grăsimi vegetale, extrem de dăunătoare pentru organism.

Nu te feri, așadar, de unt, însă încearcă să îl consumi în cantități rezonabile, pentru că 100 de grame de unt au în jur de 750 de calorii, adică undeva la 40% din necesarul zilnic de calorii pe care un adult trebuie să îl consume.

Citește continuarea pe știridinlume.ro.

De ce este important să consumi toate grupele de alimente

Dacă vrei să ții dietă, este importantă să știi că ar trebui să consumi fiecare grupă de alimente. Cu toate că vei elimina multe calorii dacă renunți la anumite alimente, cum ar fi carbohidrații, grăsimile sau proteinele, corpul tău va avea nevoie rapid de ele pentru a își continua ritmul zilnic.

În schimb, încearcă să fii atent la cantitate. Mănâncă voluminos, astfel încât să simți senzația de sațietate datorită volumului. Un volum mare de mâncare îl poți obține prin legume și fructe, care sunt slab calorice și din care poți mânca o cantitate mare. Integrează și carne în dieta ta, fie că vorbim despre carnea roșie sau organe, care oferă mult fier și proteine, ori pește, plin de Omega 3.

Și lactatele sunt importante pentru dietă, pentru că ele reglează tranzitul intestinal și reglează flora intestinală. În plus, conțin mult calciu.

Grăsimile au și ele rolul lor în organism. Atenție, însă, la ce fel de grăsimi consumi! Grăsimile bune sunt găsite în avocado, ulei de măsline, unt. Trebuie să știi că toate aceste alimente sunt bogate în calorii, așa că trebuie să consumi destul de puțin, în ceea ce privește cantitatea.

Carbohidrații au și ei rolul lor într-o dietă echilibrată. Cartoful, de exemplu, conține multe vitamine și fibre, în timp ce pâinea neagră, de secară sau din făină integrală este plină de nutrienți și fibre, care te ajută să ai energie pentru toată ziua.