Cătălin Moroșanu și-a botezat fiul, pe Patrick Nicolas, în vârstă de cinci luni. Fostul luptător este cel mai fericit tătic, după ce soția sa, Georgiana, l-a adus pe lume pe mezinul familiei. Cătălin Moroșanu și soția sa mai au împreună o fiică, pe Natalis, iar între ea și frățiorul ei este o diferență de 12 ani.
Cătălin Moroșanu și-a botezat fiul și a povestit că evenimentul a fost unul extrem de reușit. Invitat în emisiunea lui Cătălin Măruță, fostul luptător a dezvăluit că bunul său prieten, Jador, a făcut un adevărat show la botez, iar oamenii s-au ridicat de pe scaune și au început să se distreze când Jador și-a început reprezentația.
„A fost un botez extraordinar, oameni drăguți, singurul lucru mai puțin plăcut a fost că a plouat. Jador a făcut un show extraordinar. Lumea s-a ridicat când a venit Jador și a început să cânte. Are cinci luni, eu până acum nu m-am uitat la imaginile de la botez.
Nu mi-a plăcut asta pe tradițional, cu „Ce seară minunată” sau ”Mulți ani trăiască”, eu am vrut să fie mai pe modern. Întotdeauna voi fi lângă copii, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu Patrick, el va avea grijă de familie, de soră. Diferența dintre copiii mei este de 12 ani.”, a spus Cătălin Moroșanu în emisiunea La Măruță.
Cătălin Moroșanu povestea recent, și cum s-a schimbat viața lui de când a venit pe lume cel de-al doilea copil. Moroșanu a dezvăluit că nu a schimbat până acum scutece.
„Eu dorm noaptea, Georgiana nu doarme noaptea. I-am pus Nicolas Patrick, îl strigăm Patrick. Dorm într-o cameră separată. Se uită cu ochișorii la mine, e micuț(…) O să fie un băiat frumos.
Teo, eu toată viața am trăit cu frustrarea asta că nu sunt frumos, din cauza asta m-am și apucat de sport, că să-mi demonstrez mie în primul rând că sunt puternic, că sunt bun și chestia asta m-a urmărit mereu pe mine! Și eu n-aș vrea că Patrick să treacă prin ceea ce am trecut eu!(…)
Viața mi s-a schimbat foarte mult. Georgiana a rămas însărcinată după ce eu am venit din Dominicană(…) Stau două săptămâni acasă, în Iași, două săptămâni la București.
Când sunt acasă mă simt că un parazit. Nu am ce face, înnebunesc. Eu sunt un om care mereu umblă(…) Nu i-am făcut băiță. Am încercat să schimb un scutec, dar nu m-a lăsat. Mi-a fost frică să îl iau în brațe.”, spunea Cătălin Moroșanu pentru Teo Show.