Echipa Faimoșilor se află într-un punct critic. Deși își dau verigile slabe afară, după cum toți au afirmat, în ultimul consiliu de eliminare pe Andreea Antonescu, vedetele nu funcționează împreună pe teren, lucru care se vede, cel puțin în jocurile pentru recompensă. Cel mai recent, precum ediția trecută, a fost câștigat tot de Războinici. Cei roșii nu formează un tot din cauza lui Sebastian Chitoșcă, acuză Cătălin Moroșanu, care spune despre fostul fotbalist că a distrus armonia în tabără de când a ajuns în Republica Dominicană, el venind în competiție la câteva săptămâni de la deschiderea acesteia.
În prezent, pe micile ecrane se pot observa trei grupuri în echipa Faimoșilor: Cătălin Moroșanu cu Elena Marin, Zannidache cu Sebastian Chitoșcă și ceilalți. Tabăra lor a fost zdruncinată și de noi păreri ale concurenților Sebastian Chitoșcă și Cătălin Moroșanu privind motivele pentru care nu reușesc să câștige în fața adversarilor. Fostul fotbalist este uimit de reacțiile și atitudinea luptătorului, în timp ce ”Moartea din Carpați” are cuvinte deloc flatante la adresa coechipierului.
„Ceea ce văd la Moroșanu și Elena…la Elena nu mă surprinde e femeie, o înțeleg, dar la Moroșanu nu mă surprinde această marginalizare a lui. Nu știu de unde vine pentru că mereu a fost un antrenor pentru noi și l-am acceptat în echipă. El simte că e următorul care va fi votat, deși noi suntem corecți și dacă unul are perioade slabe, va fi votat și de-asta joacă acest rol. Nu înțeleg de ce, el este cel mai bărbat dintre noi și nu îi stă bine”, a spus Sebastian Chitoșcă.
„La început a fost greu, am reușit sa-i unesc și să meargă echipa, și după ce a început echipa să meargă a venit Sebi care a stricat tot ce înseamnă respect față de celălalt și față de autoritate. Nu știu ce fotbalist a fost el, că nu mi se pare că e disciplinat.
Oameni sunt răi până la capăt și nu o să schimbe deloc, aici la Survivor toți sunt reali, că aici suntem dezbrăcați de măștile noastre. Suntem în fiecare zi unul la lângă altul și vedem cine suntem. Îmi spun să fiu puternic și să îi ignor, că le dau mai multă valoare. Este o vorbă din popor, nu mor caii când vor câinii, așa că aveți grijă”, a replicat Cătălin Moroșanu.