02 sept. 2022 | 12:59

Cătălin Cazacu rupe tăcerea despre certurile cu Ramona Olaru. Care este adevărul, de fapt

Monden
Cătălin Cazacu rupe tăcerea despre certurile cu Ramona Olaru. Care este adevărul, de fapt
Ce spune Catalin Cazacu despre certurile cu Ramona Olaru

Nici bine nu s-au logodit, că în presă au apărut alte zvonuri potrivit cărora Ramona Olaru și Cătălin Cazacu și-ar fi spus adio. Ei bine, după ce asistenta de la Neatza cu Răzvan și Dani a elucidat misterul, postând tot felul de mesaje amuzante în care l-a etichetat pe iubitul ei, pe Instagram, Faimosul motociclist a dezvăluit motivul pentru care el și blondina s-ar tot ciondăni.

Ce spune Cătălin Cazacu despre conflictele cu Ramona Olaru

Sunt tineri, frumoși, celebri și extrem de îndrăgostiți. Ramona Olaru și Cătălin Cazacu trăiesc o poveste de dragoste ca în filme, relație presărată cu bucurii, surprize, planuri de viitor și mici conflicte, cum e normal să se întâmple în orice familie, spun cei doi.

Recent, vedeta de la Neatza a fost cerută în căsătorie de către iubitul ei în timp ce se aflau în vacanță, în Grecia. Ramona Olaru a spus marele DA și s-a pozat cu inelul de logodnă pe rețelele sociale, secunde după care mii de internauți i-au trimis mesaje de felicitări și urări de bine.

Cătălin Cazacu și vedeta de la Antena 1 se iubesc enorm și mereu au luptat pentru relația lor, care a suferit, de-a lungul timpului, mai multe suișuri și coborâșuri.

Recent, fostul concurent de la Exatlon și logodnica lui ar fi fost surprinși certându-se la Mamaia, după ce Ramona Olaru ar fi ales să meargă în club alături de prietenele sale.

„Ne place totul unul la altul!”

Cazacu susține că discuțiile pe care le are cu iubita lui sunt tipice oricărui cuplu. Mai mult de atât, fostul concurent de la Exatlon a spus în nenumărate rânduri că Ramona Olaru este viitoarea lui soție, femeia alături de care vrea să-și petreacă tot restul vieții.

„Nu ne certăm. Ca orice oameni, avem și noi subiecte în care avem păreri diferite. Atât, este singurul lucru. În rest, nu ne certăm, suntem foarte bine. Suntem împreună, suntem OK.

Ne place totul unul la altul, nu e nimic să nu ne placă. Dacă nu ne plăcea, nici eu nu stăteam cu ea și nici ea nu stătea cu mine.

Suntem niște oameni reali și lumea este obișnuită cu oameni care „pozează”. Noi nu „pozăm”. Toată lumea se ceartă, diferența este că la noi se vede pentru că ăștia suntem.

Suntem reali, când ne certăm, ne certăm, când ne împăcăm, ne împăcăm, când ne iubim, ne iubim… suntem oameni reali.

Restul oamenilor știu să o mascheze, să o joace. Noi nu știm și nici nu vrem chestia asta. Ăștia suntem noi, ne iubim cu năbădăi, dar ne iubim.”, a declarat vedeta, exclusiv pentru cancan.ro.