Cât trebuie să lucrezi ca îngrijitoare sau menajeră în Italia pentru a primi pensie, de fapt. Informaţii importante pentru românce

După 1990, odată cu deschiderea granițelor, un număr important de români luau calea străinătății pentru un trai mai bun. Printre aceștia foarte multe femei alegeau Italia ca țară de reședință. Este știut că multe dintre ele au lucrat, sau lucrează și azi, ca îngrijitoare sau menajeră în Italia, dar în 2002, premierul de atunci Berlusconi promulga legea „Bossi-Fini”, care reglementa imigrați, astfel că românii aflați aici la muncă pot beneficia și azi de o pensie din partea statului italian. Dar mulți s-au întrebat, de fapt, cât trebuie să lucrezi ca îngrijitoare sau menajeră în Italia pentru a primi pensie, de fapt. Rămâne să aflăm asta în cele ce urmează.

Legea „Bossi-Fini” și intrarea românilor în legalitate

Legea nr. 189 din 30 iulie 2002, cunoscută mai bine sub numele de legea „Bossi-Fini”, este o lege a Republicii Italiene care reglementează imigrația, denumită astfel de primii semnatari Gianfranco Fini și Umberto Bossi, care în guvernul Berlusconi II au deținut funcțiile de vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și, respectiv, de ministru pentru reformă instituțională și deconcentrare.

Controversata lege venea pe fondul unor mari probleme sociale cu migranții, și în speță vorbim de femeile românce ce lucrau aici ca badante, îngrijitoare la persoane în vârstă, sau care lucrau ca menajere la familii italiene.

Cum arăta Gabriela Lucuțar acum 10 ani, înainte să devină Regina Întunericului. Nimeni nu a recunoscut-o!

A murit faimosul antrenor Bela Karolyi. Ce s-a întâmplat cu mentorul Nadiei Comăneci

Atac la Silviu Prigoană, chiar și după ce a murit! ”L-am blestemat!”

Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien

Conform datelor de la cel moment presiunea era mare pe guvernul condus de Silvio Berlusconi, aproape șapte sute de mii de cereri de regularizare pentru imigranți erau depuse până la termenul limită. Acest lucru a fost anunțat de premierul Silvio Berlusconi, care a mai spus: „Bossi-Fini este o lege bună”.

La acel moment, dintre cele 697.000 de cereri de regularizare depuse, preciza premierul, 340.000 sunt pentru îngrijitoare sau menajeră și 357.000 pentru muncă în subordine. Așadar, era vorba de câteva sute de mii de persoane care, după promulgarea legii „Bossi-Fini”, intrau pe deplin în câmpul muncii din Italia.

Peste un milion de români trăiesc și muncesc în Italia

Conform unei statistici oficiale italiene, la această oră sunt aproximativ 1.083.771 de români în Italia, dintre care cel puțin 616.516 reprezintă numărul femeilor române care trăiesc și lucrează aici.

Deși datele oficiale arată un număr mai mic de români, acesta este numărul românilor care trăiesc în Italia, repartizați în zonele industriale ale marilor metropole și în provinciile Roma, Milano, Torino și Verona.

De altfel, una dintre zonele în care se concentrează un procent ridicat de imigranți români este Sicilia, unde există aproximativ 350.000 de români, concentrați în zona Agrigento, în special în Canicatti, o zonă cu o vocație agricolă ridicată, unde populația românească găsește mai multe oportunități de angajare, cum ar fi în sectorul construcțiilor.

Probleme nenumărate pentru românii din Italia

Pe de altă parte, o parte considerabilă a comunității românești din Italia îndeplinește rolul de îngrijitoare sau menajeră. Acestea sunt în principal femei de vârstă mijlocie. În aceste trei sectoare, româncele găsesc locuri de muncă cu o „anumită ușurință”, deoarece nu au nevoie de documente.

Pe scurt, acestea sunt sectoarele „muncii la negru” prin excelență. Tocmai munca nedeclarată reprezenta și reprezintă încă una dintre cele mai profunde plăgi ale românilor din Italia.

În Sicilia, așa cum am spus, erau aproximativ 350.000 de români, cu un procent de muncă nedeclarată în sud care depășește 60 la sută, dar, din nou, nici nordul nu este imun la acest flagel, cu procente care depășesc 20 la sută.

Aceste cifre oficiale sunt, fără îndoială, subestimate, din cauza incapacității organismelor oficiale de a urmări fluxul migrator. Chiar și astăzi, este dificil să cunoaștem numărul exact al românilor din Italia, dar le cunoaștem problemele, care variază de la apărarea drepturilor lor ca cetățeni europeni și lucrători până la apărarea drepturilor personale, vorbind de violență, abuzuri, exploatare, și, din nou, la problemele de sănătate, care sunt uneori dificil de rezolvat chiar și pentru italieni.

În cele mai multe cazuri, deși există o lege care le acordă drepturi pe teritoriul italian, în momentele de nevoie, sunt singuri și abandonați. Fiecare persoană comunică doar cu cei dragi, nu au niciun punct de referință sau ghid care să-i ajute în rezolvarea problemelor mici și mari pe care le pot avea, de cele mai multe ori.

Atât ambasada României, cât și guvernul italian nu au făcut niciodată un efort considerabil pentru a respecta articolul 17 din Constituția României pentru a răspunde nevoilor românilor din Italia. Ei intervin doar prin organizarea unor petreceri sau spectacole, în rest, există comunități mari de români, atât în capitala Roma, precum și în celelalte orașe unde locuiesc români, care încearcă să-și ajute semenii, indiferent de problemele pe care le întâmpină. Din păcate, de-a lunguil anilor, cele mai multe persoane care au avut de suferit au fost femeile angajate ca îngrijitoare sau menajeră în Italia.

Vezi și: Cum a făcut un patron român din Italia aproape un milion de euro. Poliţiştii s-au sesizat imediat, pedeapsa primită

Noua realitate a exploatării femeilor române pe teritoriul italian

De când comunitatea românească s-a alăturat și a preluat parțial comunitatea tunisiană, aceasta și-a adus cu sine propriile particularități. Emigrația românească, ca și cea care marchează multe alte țări est-europene, a cunoscut în ultimii ani o feminizare foarte puternică, în mare parte datorită ofertei de muncă domestică și de îngrijire în societățile de sosire, care solicită în special femei pentru acest tip de muncă, dar și datorită faptului că mamele, fiicele, soțiile românce par a fi cele cărora le sunt delegate mai ales oboseala muncii și responsabilitatea de a susține familia în toate dimensiunile sale.

După cum ilustrează în detaliu un raport din 2010 întocmit de Asociația pentru drepturile omului Vittoria privind imigrația femeilor în zona transformată din Ragusa, în timp ce femeile tunisiene din zonă nu caută de lucru, femeile române, în schimb, găsesc în muncă motivul imigrației lor. Principala lor ocupație este aceea de muncitori agricoli sau ca îngrijitoare sau menajeră, și aproape toți sunt angajați timp de 10-11 luni pe an.

Femeile migrante din țările fostelor regimuri comuniste găsesc ca destinație rapidă Italia, în contextul segmentării etnice și de gen a pieței muncii, astfel că devin îngrijitoare sau menajeră, de care Italia încă are nevoie, într-un sistem de protecție socială prăbușit. Ceea ce era mai puțin clar este dacă acestea erau pe deplin conștiente, înainte de a pleca, de condițiile de muncă pe care le întâlneau și de nivelul de subordonare și violență cu care se confruntau ulterior.

Din păcate, soarta acestor femeie, și nu de puține ori, a fost una la limita sclavagismului și a umilinței din partea așa-zișilor angajatori, dar, cu greu, au reușit în cele din urmă să-și spună poveștile, iar statul italian să rezolve aceste situații, mai ales prin legea din 2002, legea „Bossi-Fini”.

În ultima vreme, din cauza crizei și a șomajului ridicat, aceste sarcini au fost reconsiderate de mulți italieni care nu mai sunt înclinați să facă orice fel de muncă. Nu este întâmplător faptul că numărul româncelor care au ales aceste două job-uri a crescut și nici faptul că mulți italieni se tem de riscul unui conflict între lucrătoare și de o „devalorizare socială”, ca o consecință directă a condițiilor economice și contractuale acceptate sau propuse adesea de colaboratoarele române în îndeplinirea sarcinilor lor.

„Este adevărat că, spre deosebire de italieni, și femeile din România acceptă să lucreze 24 de ore pe zi, toată luna, de multe ori fără zile libere și de cele mai multe ori cu salarii inacceptabile pentru nivelul de trai italian, chiar dacă sunt considerabile pentru cel românesc.

Dar, de multe ori, de cealaltă parte se află persoane cu pensii minime și cu dificultăți economice grave. Oameni cel mai adesea nesuficienți și lipsiți de sprijin familial și de stat care, fără sprijinul fundamental oferit de ajutoarele românești, ar ajunge într-un azil de bătrâni sau abandonați în voia sorții.”, spune o româncă angajată ca îngrijitoare în Italia.

Vezi și: Lovitură pentru mii de românce din Italia. Decizia de ultimă oră luată de Guvern

Cât trebuie să lucrezi ca îngrijitoare sau menajeră în Italia pentru a primi pensie?

În tot acest context, această întrebare este extrem de justificată, mai ales pentru femeile care trăiesc și muncesc în Italia de mai bine de 20 de ani, unele chiar de peste 30 de ani. Legislația statului italian, după promulgarea legii amintite anterior, avea să recunoască dreptul social la pensie pentru angajații români, fie ei bărbați sau femei. Conform legislației, este posibil ca un angajat român cu acte în regulă să obțină o pensie cu doar cinci ani de contribuții, acestea fiind:

• pensie pentru limită de vârstă,
• pensie de invaliditate,
• pensie contributivă.

Atingerea unei pensii pentru cei care au avut o carieră neregulată și discontinuă poate deveni o adevărată provocare, în cele mai multe cazuri, de fapt, este imposibil să se obțină o pensie fără cel puțin 20 de ani de contribuții. Conform platformei Laleggepertutti, părăsirea locului de muncă cu doar cinci ani de contribuții este posibilă în primul rând pentru acei lucrători care nu au contribuții la 31 decembrie 1995, adică care sunt supuși calculului contributiv integral al pensiilor.

Cu toate acestea, pe lângă cei cinci ani de cotizații, trebuie să se atingă și o vârstă minimă, care este mai mare decât vârsta pentru pensia obișnuită de bătrânețe. În Italia, vârsta pentru pensia obișnuită de bătrânețe, până la 31 decembrie 2022, era de 67 de ani.

Există, de asemenea, o serie de fonduri profesionale care permit membrilor să ajungă la pensie cu o vârstă minimă și cu un minim de 5 ani de contribuții, dar care fac obiectul unui calcul complet contributiv. În sfârșit, este posibilă pensionarea cu cinci ani de cotizații atunci când persoana în cauză suferă o reducere severă a capacității sale de muncă, astfel încât are dreptul la o alocație obișnuită de invaliditate sau la o pensie pentru incapacitate de muncă.