23 sept. 2022 | 21:10

Cât timp poți ține pastele gătite la frigider. După câte zile nu ar trebui să le mai consumi

Diverse
Cât timp poți ține pastele gătite la frigider. După câte zile nu ar trebui să le mai consumi
Cat timp poti tine pastele gatite la frigider. Dupa cate zile nu ar trebui sa le mai consumi

Indiferent de anotimp, vreme, starea de spirit sau chef, românii adoră să savureze o porție delicioasă de paste. Fie că le mănânci cu sos de smântână, sos de roșii, simple sau cu brânză rasă deasupra, spaghetele reprezintă o alegere ideală pentru zilele în care vrei să gătești ceva rapid și gustos. După câte zile expiră pastele gătite în frigider.

După câte zile se strică pastele gătite în frigider

Pasionații de bucătăria italiană sunt extrem de încântați atunci când pot savura o porție de paste la restaurant. Cei care lucrează de acasă și nu au foarte mult timp liber de a petrece în oraș aleg să comande mâncare acasă sau să o prepare chiar ei, în intimitatea propriei bucătării.

Atunci când pregătești paste și nu poți mânca toată porția, specialiștii îți recomandă să învelești farfuria preparatului cu o folie alimentară sau să pui restul de paste într-o caserolă, după care le vei depozita în frigider.

Însă, este important să nu uiți preparatul în frigider, deoarece pastele expiră după o anumită perioadă. Desigur, durata de valabilitate depinde și de felul în care sunt gătite pastele.

De exemplu, pastele proaspete făcute în casă durează 4 sau 5 zile, spre deosebire de cele cumpărate, care trebuie aruncate după 2 sau 3 zile.

Cum îți dai seama că pastele s-au stricat

Dacă vorbim despre lasagna, aceasta poate fi ținută la frigider preț de 5 zile la frigider, fără să te îngrijoreze faptul că s-ar putea altera.

Atunci când vorbim de pastele fără gluten sau spaghetele fabricate din linte sau fasole, acestea pot rezista gătite în refrigerator timp de 4 zile. Cu alte cuvinte, pastele gătite expiră în mai puțin de o săptămână, chiar dacă sunt ținute la frigider.

Cum îți dai seama dacă porția ta de paste nu mai este bună? Simplu. Trebuie să observi dacă spaghetele au căpătat o culoare mai închisă sau un miros înțepător. De asemenea, dacă pastele devin lipicioase la atingere, acesta este un semn clar că nu mai pot fi mâncate.

Potrivit celor de la csid.ro, cel mai comun patogen ce se poate ivi pe suprafața pastelor expirate este B.cereus, care provoacă vărsături, dureri de stomac și probleme cu scaunul.

Citește și Secretul celor mai bune paste chinezești. Cât trebuie fierte, de fapt