Andra plătește o sumă colosală pentru educația copiilor săi, David și Eva. Artista scoate din buzunar peste 12.000 euro pe an pentru ca David să aibă parte de cea mai bună educație. Băiatul lui Cătălin Măruță este elevul unei școli private de top din România.
Andra și Cătălin Măruță bagă mâna adânc în buzunar pentru educația celor doi copii ai lor. Andra a reușit să câștige inima românilor prin vocea sa, prin caracter, dar și datorită faptului că și-a construit o carieră impecabilă, departe de infidelități și scandaluri.
De peste 12 ani, Andra este căsătorită cu omul de televiziune Cătălin Măruță, iar împreună au doi copii, pe David și Eva.
Cătălin Măruță și Andra au o căsnicie fericită și nu se sfiesc să își declare iubirea în spațiul public. Centrul universului lor sunt cei doi copii, pentru care celebrul cuplu se luptă să le asigure cea mai bună și aleasă educație.
Astfel, au ales să își dea copiii la una dintre cele mai prestigioase școli private din Romania și nu s-au ferit să scoată din buzunar sume impresionante de bani.
“Am ales ca David să învețe la instituția unde a mers la grădiniță, ni s-a părut mai simplu să nu schimbe colectivul. De fapt, el continua programul ca până acum.
Nu știe exact la ce să se aștepte, i-am povestit noi unele lucruri, dar, sincer, cred că prima zi de școală este diferită pentru fiecare copil, fiecare generație. Trebuie să afli singur ce este școala și să te îndrăgostești de ea”, declara Andra în 2017.
Luni, 14 septembrie, David Măruță va intra în clasa a III-a și este nerăbdător să se întâlnească cu colegii de clasă, după o pauză de mai bine de șase luni, în care s-au întâlnit doar în spațiul online. La aceeași instituție privată merge și Eva, sora lui, care este la grădiniță.
Pentru studiile lui David, Andra și Cătălin plătesc, lunar, din buzunar suma de 1000 euro, iar pentru ale Evei, aproximativ 800 euro. Astfel, cele două vedete PRO TV plătesc anual circa 22.000 euro pentru ca cei mici să aibă parte de o educație bună.
La școală privată cu pricina, orele de curs încep la 8:30 și se termină, în mare parte, la orele 15:00. Limba principală este cea engleză, iar cea secundară româna.
De asemenea, elevii fac o mulțime de ateliere interactive și activități care le stimulează creativitatea. În aceeași școală învață și fiul ministrului Finanțelor Publice, Florin Cîțu.