Claudia Neghină se bucură de ultimele momente din prima sarcină. Aceasta mai are doar două săptămâni până să îți țină în brațe primul copil. Cum se simte cunoscutul fotomodel și cum a fost această perioadă pentru ea?
Cunoscutul fotomodel se mai bucură pentru încă două săptămâni de cele mai frumoase momente din viața sa. Aceasta este la prima sarcină și mărturisește că este extrem de bucuroasă că nu a făcut niciun efort în a rămâne însărcinată, iar totul a mers ca pe roate.
De asemenea, speră ca totul să fie așa cum a sperat și să se descurce încă din primele clipe în rolul de mamă. Mai mult decât atât, tânăra e fericită pentru că nu a luat multe kilograme în sarcină și a reușit să mănânce echilibrat.
Claudia nu crede în mitul poftelor la gravide, deși subliniază că fiecare femeie e diferită. Cu toate astea, susține că activitatea sportivă de dinainte și echilibrul găsit în privința alimentației au ajutat-o și în această perioadă în care corpul ei s-a schimbat atât de tare.
Modelul își dorește să alăpteze, astfel că nu a pus la punct camera bebelușului, așa că pentru primele luni micuța pe care o poartă în pântece va dormi în cameră cu ea. Vedeta s-a gândit deja la un nume pentru cea mică – Sofia.
„Sunt foarte relaxată, eu îmi doresc să nu fiu agitată tocmai atunci. O să îți spun după ce trec prin asta. Această sarcină a venit ca un cadou. Eu până la 19 săptămâni nu am știut că sunt însărcinată, deci am și avut noroc pentru că nu am făcut nimic deosebit. Aș fi norocoasă să fie și a doua la fel de ușoară, dar am înțeles că fiecare sarcină e diferită. Ultima oară micuța avea 3 kilograme și 300 de grame, iar eu mai am două săptămâni până să nasc. Și în perioada sarcinii putem să arătăm bine și să nu facem după naștere eforturi imense. Un regim de viață sănătos e extraordinar. Nu trebuie în niciun caz să mâncăm cât pentru doi, așa cum se spune. Nu i-am pregătit camera în totalitate pentru că o să doarmă cu mine. Vreau să alăptez, așa că va fi de mai mare ajutor dacă o voi avea lângă mine”
Claudia Neghină (Sursa: Neatza cu Răzvan și Dani)