02 dec. 2019 | 14:10

Cât de mult s-a schimbat fiul Vioricăi Dăncilă, după ce fosta șefă PSD a fost eliminată FOTO

Monden
Cât de mult s-a schimbat fiul Vioricăi Dăncilă, după ce fosta șefă PSD a fost eliminată FOTO

Viorica Dăncilă are un singur copil, pe Victor, pe care l-a adoptat chiar la foarte scurt timp după ce acesta s-a născut. Victor Florin Dăncilă are acum 29 de ani și activează într-una din insituțiile de stat. Dar se pare că viața sa nu a fost deloc ușoară, cu atât mai mult cu cât 2019 s-a dovedit a fi un extrem de dificil pentru mama sa.

Viorica Dăncilă este fără doar și poate unul din cele mai controversate personaje poilitice din România, din acest an. Evenimentele derulate aproape pe repede înainte care s-au petrecut în viața fostului premier al României au afectat, inevitabil și viața de familie. Viorica Dăncilă, împreună cu cabinetul său, a fost demisă de la guvernare printr-o moțiune de cenzură, în luna octombrie a acestui an. O a doua lovitură a venit după scorul mic obținut la alegerile prezidențiale de Viorica Dăncilă, candidata din partea partidului social-democrat.

Vremuri grele pentru fiul Vioricăi Dăncilă

Victor Florin Dăncilă ocupă în prezent funcția de consilier al președintelui Curții de Conturi din România, iar parcursul său profesional s-a schimbat considerabil atât după moțiunea de cenzură în care a fost demis Excutivul Vioricăi Dăncilă, cât și după înregistrarea unui scor mic în cadrul alegerilor prezidențiale, obținut de candidata PSD.

În acest context, viața fiului Vioricăi Dăncilă s-a dovedit a fi al fel de tumultuoasă în ultimele luni ale acestui an. Victor Dăncilă a divorțat recent de soția sa, iar după acest eveniment în care tânărul se chinui să își refacă viața, au mai urmat înfrângerile suferite de mama sa pe scena politică. Victor este devastat după divorț, are cearcăne și pare vizibil mai obosit și mai îngrijorat. El a divorţat de Elena, femeia cu care s-a însurat în 2016, care este consilier juridic la Primăria Sectorului 5. Separarea celor doi a fost dovedită de declaraţia de avere a Elenei, depusă în 2019, transmite wowbiz.ro.

Potrivit unei declarații făcute în urmă o lună pe Facebook, Clotilde Armand, europarlamentar USR îi numește „odrasle” pe acei copii angajați în aparatele de stat din România, care au fost puși în funcțiile respective chiar de către părinții lor. Cap de listă este chiar fiul premierului demis, Viorica Dăncilă.

 

Parteneri
Iubita lui Silviu Prigoană, dezvăluiri incendiare după moartea milionarului. Ce decizie au luat copiii afaceristului
Redactia.ro
Unde se află comuna din România unde se spune că au fost ascunse tone de aur. Tunelurile duceau la cea mai mare comoară
Click.ro
Un avion militar rus a fost detectat în apropierea spaţiului aerian britanic. „Ursul” e cel mai mare bombardier strategic al lui Putin
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Chec cu ciocolată și nuci. Cel mai gustos desert de post
EVZ.ro
Probleme în familia Ancăi Serea! Unul dinte băieții ei a ajuns la spital: ”Dureri mari în piept” | FOTO
Spynews
Permisul de conducere trebuie schimbat până la 19 ianuarie 2025! Anunț pentru cei care s-au născut după 1971. Unde se aplică
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
O NOUĂ EPIDEMIE! Alertă la nivel MONDIAL
Mediaflux
Războiul continuă! Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dinte, martorul lui Laurentiu Reghecampf
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Primele declarații ale Mihaelei Botezatu după moartea lui Silviu Prigoană. Ce se întâmplă cu fiii: ”Știm ce i-ai făcut lui tati”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro