Luni, 7 aprilie, a fost sărbătoare în familia Giuliei Anghelescu! Fiica artistei, Antonia, a împlinit 13 ani, prilej cu care vedeta i-a făcut o declarație emoționantă pe rețelele sociale. Adolescența aduce cu ea nu doar ambiție și personalitate, ci și o frumusețe care amintește tot mai mult de tatăl ei, Vlad Huidu.
Giulia Anghelescu și Vlad Huidu formează unul dintre cele mai discrete și solide cupluri din showbiz-ul românesc. Împreună de peste 16 ani și căsătoriți din 2012, cei doi au construit o familie frumoasă și armonioasă.
Fiica lor, Antonia, care a împlinit pe 7 aprilie frumoasa vârstă de 13 ani, a moștenit trăsăturile lui Vlad Huidu și a devenit, în ochii fanilor, ”bucățică ruptă din tatăl ei”. Cu această ocazie, artista a împărtășit cu urmăritorii ei un mesaj emoționant, dar și fotografii recente cu adolescenta.
”Azi fata mea face 13 ani… oficial intrăm în era adolescenței cu multă ambiție, independență și replici savuroase. Anto, ești un fel de combinație între Wonder Woman și Hermione — curajoasă, deșteaptă, încăpățânată și cu un plan clar de cucerit lumea.
Mă inspiri, mă provoci dar mă și faci să mă topesc de drag în fiecare zi. Sunt recunoscătoare că m-ai ales să-ți fiu mamă, că mi-ai dat șansa să învăț, să greșesc, să cresc odată cu tine.
Voi fi mereu în umbra pașilor tăi, să te susțin, să te aplaud, să te prind dacă e nevoie… și să-ți amintesc cât ești de minunată atunci când tu vei uita.
Să nu-ți pierzi niciodată magia, umorul și nebunia aia frumoasă care te face UNICĂ. Te iubesc cu o dragoste care nu cere nimic în schimb.”, a scris Giulia în mediul online.
Cei care o urmăresc pe Giulia pe rețelele sociale nu au întârziat să remarce cât de mult seamănă Antonia cu tatăl său, Vlad Huidu. Adolescentei i se citește inteligența și energia în privire, iar zâmbetul o trădează complet: este imaginea tatălui ei în variantă feminină.
Fanii i-au transmis numeroase urări, admirând și felul în care artista a crescut doi copii atât de frumoși și talentați. Precizăm că Giulia și Vlad Huidu mai au împreună și un băiețel, pe Eduard Mikael.
Giulia a vorbit recent despre pasiunile și ambițiile fiicei sale. Antonia practică gimnastică acrobatică și Acro Dance, fiind deja implicată în activități de performanță.
De asemenea, este atrasă de camerele de filmat și a participat la castinguri pentru reclame, asemenea fratelui ei, Eduard Mikael. Părinții își doresc doar ca micuții lor să fie pasionați și muncitori, promițând să-i susțină necondiționat.
”Antonia da, este pe partea cu gimanstica acrobatică, cu Acro Dance de fapt și da, face performanță și sperăm să se țină de treabă în continuare.
Și ea și-a dorit, la un moment dat, să participe la castinguri pentru filme, pentru reclame, a avut o perioadă în care își dorea enorm să meargă. Și lui Mika i-a plăcut.
Vom vedea dacă își vor dori, noi o să fim acolo să îi sprijinim atâta timp cât sunt talentați și dornici de muncă, asta este un lucru foarte bun”, a declarat Giulia Anghelescu, acum ceva timp, pentru Playtech.