Cât de des trebuie să te vaccinezi contra coronavirusului. Șeful Pfizer a făcut anunțul despre cât de des ar fi nevoiți să se vaccineze oamenii împotriva coronavirusului în anii care vor urma, pentru a exista un nivel înalt de protecție. Recent a fost identificată și tulpina Omicron, care vine din Africa de Sud.
Cât de des trebuie să se vaccineze oamenii împotriva coronavirusului? Șeful Pfizer a anunțat că oamenii vor fi nevoiți să se vaccineze anual împotriva coronavirusului în anii care vor urma. Astfel, doctorul Bourla a anunțat că se gândește că vaccinarea anuală anti-Covid ar trebui pusă în practică ca să existe un nivel înalt de protecție.
În urmă cu un an, Marea Britanie era prima țară ce a fost cu vaccinul Pfizer-BioNTech. Statul a asigurat 114 milioane de doze suplimentare de vaccinuri Moderna și Pfizer, ca să fie livrate în următorii doi ani.
Guvernul britanic a semnat contracte ca să achiziționeze 54 de milioane de doze de Pfizer BioNTech și 60 de milioane de doze Moderna suplimentare pentru anii 2022 și 2023. Aceste contracte includ accesul la vaccinuri modificate, dacă este cazul, pentru a combate noua variantă a virusului și variantelor viitoare.
Tot Albert Bourla a menționat că vaccinurile au salvat milioane de vieți în timpul pandemiei și că fără ele societatea ar fi amenințată. Pfizer se așteaptă ca până la sfârșitul anului să producă trei miliarde de doze suplimentare din vaccinul ARN-mesager, iar alte patru sunt planificate pentru anul care urmează. De altă parte, unele organizații caritabile din domeniul sănătății sunt de părere că este imoral ca Pfizer, BioNTech și Moderna să facă bani din pandemie.
Până ieri, România a înregistrat în ultimele 24 de ore 1.149 de cazuri noi de COVID, după efectuarea a 20.138 de teste. Autoritățile au confirmat și 66 de decese, dintre care opt anterioare.
Este vorba despre 33 de bărbați și 33 de femei, pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu și Timiș.
În ce privește tulpina Omicron, Ministerul Sănătății a anunțăt că în urma primelor teste efectuate, la două dintre cele trei persoane testate pozitiv după sosirea din Africa de Sud „există o suspiciune înaltă pentru varianta OMICRON a virusului SARS-Cov-2”. Alte date preliminare ale OMS despre varianta Omicron anunță că ea creşte riscul de reinfectare la persoanele trecute prin boală.