28 iun. 2022 | 20:40

Cât de aspru a fost pedepsit miliardarul rus care a încercat să-l fure pe Vladimir Putin

News
Cât de aspru a fost pedepsit miliardarul rus care a încercat să-l fure pe Vladimir Putin
Miliardar rus, pedepsit dur după ce a încercat să-l fure pe Vladimir Putin

Un miliardar rus este pedepsit dur de Kremlin, după ce a fost acuzat de deturnare de fonduri în timpul construirii unei reședințe oficiale pentru președintele Vladimir Putin. Câți ani de închisoare a primit?

Miliardul rus care a încercat să-l fure pe Vladimir Putin

Instanța l-a condamnat pe miliardarul Dmitri Mihalcenko la pedeapsa maximă de 20 de ani după gratii, ea fiind cerută mai devreme în cursul lunii iunie de procurorii ruși.

Tribunalul militar, cel care l-a judecat pe omul de afaceri să execute pedeapsa într-o colonie penală cu regim strict. De asemenea, a dispus amendarea miliardarului cu un milion de ruble.

De asemenea, a mai fost pusă sub acuzare în proces o altă persoană. Este vorba despre fostul director al unei companii de stat din cadrul Serviciului de Protecție al Rusiei (FSO). Acesta a fost condamnat la 15 ani de închisoare într-o colonie cu regim strict, dar și amendat cu 900.000 de ruble.

Mai mult de atât, general-locotenentul în rezervă Igor Vasiliev, fostul șef al Serviciului de Inginerie și Suport tehnic din cadrul FSO și colonelul Dmitri Ulitin, șeful unuia dintre departamentele aceluiași serviciu, au fost condamnați și ei.

Aceștia au primit șase, respectiv cinci ani într-o colonie cu regim general, dar și la plata unei amenzi în valoare de 500.000 de ruble. Totodată, cei doi și-au pierdut gradele militare.

În schema de fraudă au fost implicați și militari ruși

Rechizitoriul întocmit de către instanță arată că FSO a semnat un contract în valoare de 5,7 miliarde de ruble cu una dintre firmele lui Dmitri Mihalcenko. Contractul prevedea construirea unei reședințe pentru Vladimir Putin, în Novo-Ogaryovo, o moșie aflată în proprietatea președinției Rusiei.

Conform contractului acordat în 2014, ar fi trebuit să se construiască o casă de recepție, un birou al comandantului SFO însărcinat cu protejarea lui Putin, un hotel cu sală de sport, un garaj, un hangar pentru depozitarea echipamentelor, un punct de control și o cameră de cazane.

Conform procurorilor ruși, inculpații au primit un avans în valoare de 2,6 miliarde de ruble și au amânat lucrările în mod repetat. Cu ajutorul mai multor firme pe care le-au subcontractat, au încasat și utilizat fondurile „la propria lor discreție.”

În schema de fraudă a fost implicat și fostul șef adjunct al departamentului de construcții, inginerie și asistență tehnică din cadrul FSO, locotenent-colonelul Alexei Golohvostov. Acesta a fost condamnat pentru luare de mită în valoare de 20,7 milioane de ruble.

Procurorii spun că acesta a primit mita pentru a ignora furturi și greșeli în timpul construcției reședinței. Mai mult de atât, Alexei Golohvostov a fost condamnat pe 27 mai la 11 ani într-o colonie cu regim strict.

PlaySport
Cum arată românca superbă din Pașcani însărcinată cu unul dintre cei mai cunoscuți bărbați din lume
Ego.ro
Larisa Popa a încins internetul! E din ce în ce mai îndrăzneață. Ireal cum s-a putut fotografia
Digi24
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut niciodată operația de separare
Cancan.ro
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
GSP.ro
Cristian Gațu a recunoscut relația cu menajera familiei » S-a afișat în public cu femeia cu 27 de ani mai tânără decât soția lui: „Nu mă simt vinovat”
Stirile PROTV
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Romania TV
Mirela Retegan a părăsit România după scandalurile repetate din Gaşca Zurli
Capital.ro
Noua lege pe care ROMÂNIA o aplică din 31 martie. Decizia ISTORICĂ ne aduce în rând cu Europa
EVZ.ro
Noi reguli pentru șoferi. Totul va fi filmat
Adevarul
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
BZI.ro
Scandal cât casa la Gașca Zurli: Angajații Mirelei Retegan aveau salarii mizerabile!
Spynews.ro
Vești proaste pentru români! Biletele de tren se scumpesc de la 1 aprilie 2024
Libertatea.ro
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Sport.ro
FOTO Imaginea pentru care 'cea mai sexy femeie' din lume a primit peste 100.000 de euro: "O adevărată zeiță!"
Impact.ro
ȘOC! Cum arăta Gabriela Firea acum 20 de ani. Imaginile pe care SIGUR le-ai uitat
Parteneri
Imaginile care fac înconjurul României: Primar PNL prins cu amanta pe câmp. "Ce faci, domn primar? Este zi de post azi"
Redactia.ro
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Digisport.ro
Crezi că ești un geniu, iar coeficientul tău de inteligență este peste medie? Doar cei care au o minte sclipitoare pot găsi numărul lipsă în mai puțin de 10 secunde
Click.ro
Primele imagini cu Gianina Crișan, iubita lui Pescobar, după ce a născut! Cum s-a filmat tânăra la două săptămâni de când a devenit mamă
Viva.ro
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Digi24
Putin avertizează că Rusia va doborî toate avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt folosite din țări terțe, ele devin ținte legitime
Digi24
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit! Ea și sora ei vor să devină mame
Unica.ro
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
EVZ.ro
Cum încearcă familia lui Mirel Dragomir să se dezică de el, după ce a ucis-o pe Andreea. Gesturile prin care au dat de înțeles că l-au ”abandonat”
Spynews
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar astăzi, 28 martie
Capital.ro
Marmelada de lămâie, un dulce fin și aromat. Are un gust divin și se prepară ușor
Antena 3
Antonia a renunțat la haine și a pozat provocator. Viitoarea soție a lui Alex Velea a făcut furori
TV Mania
A împlinit 69 de ani, dar cu greu i-ai putea da mai mult de 40 de ani. O mai recunosti?
Avantaje
AJUTOARE pentru români. Lista completă a celor care beneficiază
Mediaflux
Vești proaste pentru români! Biletele de tren se scumpesc de la 1 aprilie 2024
Spynews.ro
Testul de atenție pe care numai geniile îl rezolvă: găsește ardeiul desenat!
Realitatea.net
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Antena 1
Rușii, nervoși că baza Kogălniceanu se extinde: 'Va fi prima țintă'. Ne pregătim de război?
Shtiu.ro