În România, conform dezvăluirilor celebrului dresor Mihai Nae, pentru Playtech Știri, nu există în acest moment persoane specializate în antrenarea ”câinilor însoțitori”. Mihai Nae ne-a spus cât costă un câine pregătit și dresat să sară în ajutorul bolnavilor, de unde poate fi cumpărat, dar și ce calități trebuie să aibă, pentru ca animalul de companie să primească brevetul de ”câine însoțitor”.
Dresorul Mihai Nae susține că în România nu există persoane specializate în pregătirea animalelor de companie pentru acest rol dificil, de a ajuta bolnavii, nevăzătorii:
”Este posibil să existe și în România câini însoțitori, pentru bolnavi, pentru nevăzători, pentru persoane care au nevoie de ajutor, însă cu siguranță au fost cumpărați din America. Pregătirea lor este una costisitoare și solicitantă.
Trebuie să fie un câine care, pentru a fi ales, pentru acest gen de activitate, trebuie să treacă teste de aptitudini și examene. Asta ca să se stabilească dacă este potrivit să înceapă pregătirea pentru ”câine însoțitor”.
După începerea pregătirii, este ținut sub observație. Odată ce termină pregătirea, câinele dă examene și primește un brevet și un atestat dat de către stat pentru a fi folosit drept ”câine însoțitor””, ne-a declarat Mihai Nae, exclusiv pentru Playtech Știri.
Mihai Nae, vestitul antrenor al câinilor vedetelor, ne-a dezvăluit prețul unui ”câine însoțitor”, dar ne-a explicat și care anume rase sunt mai des folosite, pentru acest nobil rol:
”Un câine pregătit pentru genul acesta de activitate costă între 10.000 și 15.000 dolari și de obicei este cumpărat din America. Cele mai folosite rase sunt Labradorul, Golden Retriverul și Ciobănescul German.
Dacă vorbim, la modul general, care câini sunt mai prietenoși, merg în continuare pe ideea că Ciobănescul German este o rasă care se pretează oricărui tip de persoană. Cu toate acestea, trebuie să ținem cont dacă persoanele sunt alergice la părul de câine.
În cazul acesta, recomand Poodle-ul, căruia nu îi cade părul și pe care îl găsim și de talie mică, dar și medie. Mai sunt Golden Retriver și Labradorul”.
Citiți și: De ce înclină câinii capul când vorbești cu ei, de fapt. Sunt prea geniale aceste animale!
Mihai Nae a propus recent și un proiect interesant, pentru copiii de școală, cu scopul de a-i responsabiliza încă de mici, lăudabila lui inițiativă fiind apreciată și de părinți:
”Prin acest proiect, încercăm să le oferim copiilor posibilitatea ca, prin activități diverse, împreună cu ai noștri câini companioni pregătiți, să învețe ce presupune, ca responsabilitate, dar și ca implicare emoțională, un câine și, în general, un animal de companie”, ne-a mai declarat celebrul dresor de câini Mihai Nae, în exclusivitate pentru Playtech Știri.