Cât costă să închiriezi o barcă în Grecia? Unul dintre locurile preferate ale românilor de a-și petrece vacanța de vară este Grecia. Cu oferte de nerefuzat, peisaje de vis și condiții excelente, Grecia este destinația perfectă pentru un sejur de neuitat. Mai mult de atât, cei interesați de o aventură în largul mării pot închiria bărci, chiar dacă nu au permis de navigație.
Românii care au ales ca destinație Grecia anul acesta au beneficiat de foarte multe avantaje. Pe lângă oferte foarte bune la cazare, turiștii mai aventuroși au posibilitatea de a închiria propria barcă. Cea mai bună veste este faptul că nu ai nevoie de permis de navigație pentru a naviga pe mare, de unul singur.
Desigur, există câteva condiții care trebuie îndeplinite. În primul rând, opțiunea de a închiria o barcă cu motor fără permis de navigație, în Grecia, este disponibilă doar pentru bărci mici. Cu toate acestea, cel mai probabil nu veți avea nevoie de o barcă foarte mare. De asemenea, șoferul trebuie să aibă cel puțin 21 de ani.
Odată ce ai reușit să închiriezi propria barcă, vei putea explora peste 3.000 de insule, alături de familie sau prieteni. Foarte mulți turiști aleg să meargă în Grecia pentru acest motiv. Libertatea de a naviga singur sau alături de cei dragi este o experiență unică.
Bărcile pe care le puteți închiria în Grecia se găsesc în majoritatea porturilor. Ele se pot închiria pe oră sau pe zi, iar prețurile diferă în funcție de modelul bărcii, de cât de lungă este perioada de închiriere, dar și de sezon.
În general, prețurile pornesc de la 50 de euro pe zi pentru o barcă mică cu 30 de cai putere. Tariful poate crește până la 150 de euro pe zi pentru bărci mai mari și mai luxoase, însă pentru unele veți avea nevoie de permis de navigație.
Odată ce veți închiria barca, primul lucru care ți se spune este „dacă strici, plătești”, ceea ce este și normal. Totodată, la prețul închirierii se adaugă și cel al combustibilului. Înainte de plecare se face plinul, iar la finalul zilei sau orei, în funcție de cât timp ați închiriat barca, se verifică combustibilul. Veți plăti în funcție de cât ați consumat.
În Grecia, legislația permite adulților să conducă bărci mici, fără a fi nevoiți să dețină permis de navigație. Există bărci de închiriat în aproape fiecare stațiune din Grecia. Cel mai indicat este să vă interesați din timp dacă în zona vizitată de dumneavoastră există un astfel de centru de închirieri. Puteți închiria barca înainte de a pleca în vacanță.
Dacă sunteți mai spontani, ar trebuie să mergeți cât mai devreme, la deschiderea programului, pentru a prinde cea mai bună barcă. Bărcile ieftine se închiriază cel mai repede, de regulă.
În mare, nu este foarte dificil să conduceți o barcă, mai ales cele de dimensiuni mici. Cele cu volan sunt foarte ușor de condus, însă mai greu este la „parcare”, când veniți înapoi în port. Cu toate acestea, nu este nimic de speriat.
Apa este foarte liniștită cu valuri foarte mici, așa că nu trebuie sa vă faceți griji în această privință. Înainte să plecați vi se va face un mic instructaj, despre cum să conduceți, cum să aruncați ancora și unde sa o aruncați.
Dacă mergeți în Grecia și aveți șansa de a închiria o barcă, ar trebuie sa profitați de ocazie. Va fi o experiență de neuitat și cu siguranță veți rămâne cu amintiri frumoase.