Alexandra Stan a plecat în vacanță în Grecia. Ce s-a aflat despre destinația de lux aleasă pentru a-și petrece zilele libere a surprins pe mulți. Află mai jos cât costă o cameră la hotelul de pe insula Mykonos. Doar milionarii își permit să vină aici.
Alexandra Stan nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este una dintre cele mai cunoscute cântărețe din țara noastră, iar generația tânără pur și simplu o adoră. Artista în vârstă de 34 de ani se poate mândri nu doar cu frumusețea ei, ci și cu succesul pe care l-a atins pe plan profesional.
A cochetat cu muzica încă de la o vârstă fragedă, însă ce a propulsat-o în cariera profesională a fost piesa „Mr. Saxobeat”. Cu melodia amintită, Alexandra Stan a reușit să facă numele României cunoscut în fiecare țară, inclusiv în statele din America și Asia. Astfel, blondina și-a făcut fani nu numai în țară, ci și în străinătate.
Pentru piesa „Mr. Saxobeat” a fost onorată cu numeroase premii. A fost numărul 1în Austria, Germania și Elveția timp de 20 de săptămâni în total. A primit discul de platină în Australia, Spania, Danemarca, Suedia și Italia. La Romanian Music Awards a primit 2 nominalizări pentru aceeași piesă muzicală, Best Dance și Best Song, pe care le-a și câștigat.
De atunci, Alexandra Stan a reușit să se impună în industria muzicală. A cunoscut succesul și a continuat să muncească pentru a ajunge acolo unde și-a dorit. Și pentru că eforturile sale sunt pe măsură, se bucură din când în când și de câte o vacanță în destinații exotice. În prezent, artista de 34 de ani se află pe insula grecească Mykonos.
Alexandra Stan se bucură de un concediu la nivelul milionarilor. O demonstrează chiar locul în care a ales să se cazeze pe durata vacanței pe insula grecească Mykonos. Din imaginile pe care blondina le-a publicat pe rețelele sociale se poate înțelege cu ușurință că își petrece nopțile la hotelul Cavo Tagoo, aflat în apropiere de Chora.
Cavo Tagoo este un hotel luxos, premiat în industria turismului pentru facilitățile pe care le deține. Are o piscină cu un bar sub formă de acvariu de 40 de metri și un centru spa complex. Majoritatea camerelor au vedere la mare. Mai mult ca sigur este și cazul încăperii închiriate de Alexandra Stan.
Prețurile la Cavo Tagoo sunt destul de piperate. Doar pentru o noapte de cazare aici, Alexandra Stan plătește nu mai puțin de 6.300 de lei, semn că o duce mai mult decât bine din punct de vedere financiar.
La hotelul la care s-a cazat, Alexandra Stan are vedere asupra orașului Mykonos și a insulei Dilos, zona Lounge & Pool Bar a Cavo Tagoo beneficiind și de o piscină cu iluminare care își schimbă culoarea, cu punți din lemn care par să plutească pe apă. Locația este cu totul deosebită. Doar milionarii vin aici.