Maria Constantin se numără printre cele mai solicitate artiste când vine vorba despre evenimente sau petreceri private. Chiar și în zilele de sărbătoare, inclusiv de ziua ei de naștere, vedeta nu își permite să sărbătorească de fiecare dată. Iar asta din cauza programului de muncă foarte aglomerat. Oriunde merge, solista de muzică populară încearcă mereu să întrețină corespunzător atmosferă. Acest lucru vine, însă, la pachet cu un preț. Află cât costă să cânte Maria Constantin la nunta ta.
Cântăreața de muzică populară Maria Constantin nu își permite să piardă timpul. Mereu e într-o alergătură continuă. Așa cum a mărturisit chiar ea, are un program de muncă foarte aglomerat, întrucât se numără printre cele mai solicitate voci la evenimentele și petrecerile private.
Maria Constantin nu reușește, de multe ori, să își celebreze nici măcar ziua de naștere. Dacă are puțin timp liber, preferă să se odihnească sau să doarmă pentru a fi în formă pentru următorul program artistic.
Luni, chiar de Sfânta Maria Mare, interpreta de muzică populară a fost prezentă la un eveniment organizat în afara Bucureștiului. Artista a trebuit să cânte la o onomastică. Programul pentru luna septembrie este deja stabilit, de asemenea. Încă de pe data de 1, cântăreața trebuie să își folosească vocea pentru a încânta invitații la nunți.
„Au fost foarte multe evenimente care s-au amânat. Oamenii vor să îți țină, totuși, evenimentele pe care le-au amânat poate și de trei ani. Mai sunt spectacole care sunt și în timpul săptămânii, zile de orașe, zile de comune. Mulțumesc lui Dumnezeu, am și patru evenimente într-o zi. Trebuie să alerg dintr-o parte în alta”, a mărturisit cântăreața de muzică populară.
În ultima perioadă, Maria Constantin s-a văzut nevoită să scadă tariful pe care îl avea impus pentru a cânta la diverse evenimente, iar asta din cauza pandemiei de coronavirus. Află în rândurile următoare ce prețuri are acum cântăreața, dacă vrei să cânte o oră sau mai mult la nunta sau evenimentul tău.
Artista nu impune prețuri în funcție de genul muzical pe care îl interpretează. Precum majoritatea cântăreților, costurile variază în funcție de timpul pe care trebuie să îl petreacă pe scenă. Pentru un program artistic de o oră, Maria Constantin încasează 1.500 de euro, potrivit informațiilor Impact.ro.
Costurile variază, de asemenea, în funcție de locație și de echipa cu care se prezintă artista la nuntă. Dacă este vorba despre întreaga sa echipă, fiind vorba de mai mulți membrii, prețul final poate să ajungă până la 8.000 de euro (pentru întreaga noapte), potrivit sursei citate.
„Cânt ce se cere la nuntă, melodiile cele mai cunoscute. Unii vor muzică populară, alții vor ceva mai ales – unde sunt evenimente întregi, să cânt toate genurile muzicale, de la muzică ușoară, manele, populară, fiecare ce vrea. Fiind cu orchestra mea, îmi permit să cânt orice gen muzical. Când merg singură, am negative mai mult pe populară. În general, îmi place să merg cu orchestra, ca să pot cânta ce vreau și ceea ce îmi cer oamenii”, a mai spus cântăreața de muzică populară Maria Constantin.