10 sept. 2024 | 20:44

Cât câștigă pe lună Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii și ce avere are

Diverse
Cât câștigă pe lună Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii și ce avere are
Cat castiga pe luna Daniel Baciu

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), a fost numit în această funcție în 2020 și este cunoscut ca un apropiat al PNL. De-a lungul carierei sale, acesta a acumulat o experiență vastă în domeniul administrării pensiilor publice, însă ascensiunea sa nu a fost lipsită de controverse. În prezent, veniturile sale și ale soției sale au crescut semnificativ, iar averea familiei a suferit modificări notabile.

Salariul și veniturile lui Daniel Baciu

Potrivit declarației de avere din 2023, Daniel Baciu încasează anual aproape 129.000 de lei din funcția de președinte al CNPP, echivalentul a aproximativ 10.750 de lei pe lună.

Pe lângă acest salariu, acesta primește și un venit suplimentar de 9.167 de lei anual, pentru că este membru în Consiliul Național al Organizațiilor de Pensionari și al Persoanelor Vârstnice.

În plus, Daniel Baciu a încasat și 30.000 de lei anual ca membru al Consiliului de Administrație al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială (I.N.C.A.S.), unde a reprezentat Ministerul Muncii între 2021 și 2023.

La acestea se adaugă și venitul de 974 de lei pe lună, adică 11.688 de lei pe an, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al CNPP. În total, Daniel Baciu are venituri anuale de aproximativ 180.000 de lei.

Ce avere are șeful CNPP

De-a lungul anilor, averea familiei Baciu a suferit transformări notabile. În 2020, președintele CNPP și soția sa dețineau în Craiova un teren intravilan, un apartament, o casă de locuit și un spațiu comercial, alături de o mașină Toyota din 2006 și 130.000 de lei în conturi.

Între timp, apartamentul din Craiova a fost vândut pentru suma de 70.000 de euro, iar Daniel Baciu și-a schimbat autoturismul de mai multe ori. După ce cei doi soți au vândut un BMW, aceștia s-au orientat către un Lexus fabricat în 2022.

Soția lui Daniel Baciu a contribuit și ea la veniturile familiei, câștigând aproximativ 105.000 de lei pe an din funcțiile pe care le deține la ANAF și Curtea de Conturi. Astfel, familia Baciu se bucură de o situație financiară stabilă, cu venituri semnificative din mai multe surse.

Citește și Ce impozit va plăti de la 1 octombrie un senior care are o pensie de 3500 de lei. Suma cu care va rămâne!

Controversele din trecutul lui Daniel Baciu

Cariera lui Daniel Baciu nu a fost lipsită de scandaluri. În urmă cu 11 ani, pe vremea când era șef de serviciu la Casa de Pensii Dolj, acesta a fost implicat într-un incident în care ar fi lovit o colegă de muncă, Carmen Udrică.

Aceasta a avut nevoie de spitalizare și concediu medical în urma agresiunii. Deși urma să fie analizat de o comisie de disciplină, cazul a fost mușamalizat, iar Daniel Baciu și-a continuat ascensiunea în carieră.

În ciuda acestui episod, el a fost promovat și, în prezent, deține una dintre cele mai importante funcții din sistemul de pensii din România, gestionând milioane de beneficiari ai sistemului public de pensii.

Citește și Câți bani a primit un român la recalcularea pensiei. Suma e bătaie de joc: ”Am rămas complet surprins după atâția ani de muncă”!

Parteneri
Limită la retragerile de numerar. Câți bani cash poți să scoți de la bancomat în România
Redactia.ro
Angela Similea, lecție de eleganță la 78 de ani, la spectacolul dedicat regretatului Dan Spătaru. De ce a izbucnit în lacrimi Mirabela Dauer „Mi-am dorit foarte tare să...”
Click.ro
Boala SECRETĂ de care suferă Anca Țurcașiu. Află cum i-a schimbat viața diagnosticul primit!
Vocea.biz
Viața bate filmul! Și-a lăsat bona însărcinată, în timp ce aceasta avea grijă de copilul lui și al soției sale. Protagonistul e un actor cunoscut, urmărit de milioane de români la TV!
Unica.ro
Mai mulți bani la reciclat. Ce supermerket a crescut suma
EVZ.ro
Imagini spectaculoase pe cerul României. Aurora Boreală a putut fi văzută din mai multe locuri din țară / FOTO
Spynews
Mașină pe motorină sau benzină. Românii sunt taxați în plus. Decizie la nivel național
Capital.ro
Acasă la Medana și Alin Oprea. Doar în filme mai vezi așa ceva Fără exagerare, imaginile din casa lor întrec orice închipuire
Avantaje
ALERTĂ de RĂZBOI! AU FOST UCIȘI pe LOC
Mediaflux
Fiica lui Codin Maticiuc și a Anei Pandeli împlinește doi ani. Mesajul emoționant transmis de mămică: „N-am uitat nicio zi”
Spynews.ro
De ce nu existau țărani grași acum 100 de ani. Dieta zilnică a strămoșilor noștri o să te surprindă
Realitatea.net
Ea este tânăra care colecționează păpuși bântuite. Ce experiențe a trăit cu aceste obiecte care pe alții îi înspăimântă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro