Cât au crescut prețurile în Grecia și Turcia pentru vara lui 2022. Turiștilor nu le vine să creadă

de: Ștefan R. Apostol
07 06. 2022

Vacanța de vară 2022. Anul 2022 este anul liber la distracție, după ultimii doi plini de restricții și pandemie. Cu toate astea, deși suntem nerăbdători să plecăm într-o vacanță binemeritată, s-ar putea să avem o mare surpriză. Destinațiile turistice, deja clasice, precum Grecia, Turcia, sau chiar Bulgaria, nu prea mai sunt atât de ieftine ca în trecut. Motivul este unul evident. Pandemia aproape că a falimentat turismul, la nivel european, iar acum operatorii încearcă să recupereze într-un fel pierderile. În cele ce urmează vom vedea care sunt cele mai scumpe și cele mai ieftine destinații turistice pentru vara anului 2022.

Turcia și Bulgaria sunt cele mai ieftine destinații din 2022?

O scădere de 37% a prețurilor face ca Turcia să fie cea mai ieftină dintre cele 36 de destinații analizate în cadrul unui barometru global al costurilor turistice. Cu toate acestea, tot mai multe persoane cumpără leva bulgară. În același timp turiștii în căutare de chilipiruri se îndreaptă spre stațiunile de la Marea Neagră din această țară.

Vânzările de valută, conform unor date recente, depășesc în prezent cu aproape 14% pe cele ale lirei turcești. Ca urmare, leva a sărit în topul celor mai bine vândute 10 valute pentru 2022, pe locul 10, cu trei poziții înaintea lirei turcești, pe locul 13.

Prăbușirea lirei turcești a ajutat Marmaris să depășească pentru prima dată Sunny Beach, din Bulgaria, și să ocupe primul loc în cel de-al 16-lea sondaj anual privind costurile pentru opt produse turistice de bază.

O masă de seară cu trei feluri de mâncare pentru două persoane, cu vin, o sticlă de bere, un pahar de vin, o cutie de Coca-Cola, o sticlă mare de apă, o ceașcă de cafea, cremă de protecție solară și repelent împotriva insectelor costă 30 euro.

Bulgaria este cu doar câțiva cenți mai scumpă, la 31 de euro, potrivit Post Office Holiday Money Report.

Vacanța de vară 2022. Cât de mult poate costa vacanța în Grecia, Cipru și Turcia

Dacă v-ați pus întrebarea „cât costă o vacanță la mare în această vară?”, avem și răspunsul. Am calculat principalele cheltuieli și am comparat costul unei vacanțe pentru două persoane.

Am comparat Grecia, un sejur pe insula Rodos, Cipru, în Paphos, și Turcia, în stațiunea Antalya, luând în calcul doar cheltuielile de bază, zborul și cazarea la hotel.

Am plecat de la ideea unui sejur pentru două persoane, în perioada de vacanță, 6 – 12 iunie. Serviciile luate, de asemenea, în calcul, sunt All Inclusive.

Cu siguranță veți selecta alte stațiuni, alte date și alte zboruri, iar costul estimat al călătoriei de vacanță se va schimba.

Vacanța de vară 2022 în insula Rodos, din Grecia

Este un loc minunat pentru a vă petrece vacanța de vară. Pe insulă există multe orașe-stațiune. Alegeți-l pe cel care vă place mai mult.

  • Zboruri: bilete dus-întors, zboruri directe, București – Rodos, prețul pleacă de la 164 de euro de persoană, iar durata zborului, fără escală, este de aproximativ o oră și 55 de minute.
  • Hotel de 4 stele Hotel The Residence -Family and Fun. Hotelul este situat în orașul-stațiune Ialyssos. Distanța până la Aeroportul Internațional Rodos este de aproximativ 6 kilometri.
  • Prețul cazării, 6 nopți, pleacă de la 258 de euro cu All inclusive. Toate mesele și unele băuturi sunt incluse în prețul camerei.

 

Cipru, o destinație promițătoare pentru vacanța de vară 2022

Ce oraș să alegeți ca destinație de vacanță în Cipru? Paphos, Limassol, Ayia Napa? Va trebui să luați o decizie pe cont propriu.

  • Zboruri: București – Cipru, pe aeroportul Paphos, bilete dus-întors, zboruri directe, prețuri începând de la 96 euro per pasager. Zborul direct durează în medie 2 ore și 15 minute.
  • Hotel de 4 stele Mayfair Hotel (fost Smartline Paphos).
  • Preț pentru 6 nopți pleacă de la 722 de euro. Totul inclus. Toate mesele și unele băuturi sunt incluse în prețul camerei.

 

Un sejur Turcia, o vacanță de vară 2022 reușită

Am ales Antalya.

  • zboruri București- Antalya, cu bilete dus-întors, zboruri directe, prețul biletului începând de la 229 euro. Zborurile directe durează în medie cam 7 ore.
  • Hotel de 4 stele Falcon Hotel. Hotelul este situat în apropierea orașului Antalya, districtul Lara. Distanța până la Aeroportul Antalya este de aproximativ 9 kilometri.
  • Preț pentru 6 nopți poate ajunge la 1.821 de euro. Totul inclus. Toate mesele și băuturile selectate sunt incluse în prețul camerei.