Pentru fanii „Survivor România, difuzat de PRO TV, a fost o premieră ca un fost politician, actualmente antreprenor, să facă parte din echipa Războinicilor. Mai mult ca sigur că v-ați dat seama că este vorba de Relu Pănescu, fost deputat PSD, în vârstă de 50 de ani. De altfel este cel mai în vârstă concurent al acestei ediții a celebrului show „Survivor România”.
Pentru fanii show-ului de la PRO TV numele de Relu Pănescu a fost unul aproape necunoscut, exceptându-i pe cei care sunt la curent cu politica. De ce spunem asta? Pentru că, înainte de a deveni parte a echipei Războinicilor, Relu Pănescu a fost politician, intrând ca deputat de pe listele PSD cu ani în urmă.
De origine din Arad, concurentul ajuns la vârsta de 50 de ani nu este străin de aventurile extreme. Pe rețelele de socializare, cei care-i urmăresc postările, l-au văzut deseori în compania unor animale exotice, ba mângâind un crocodil, fie hrănind pui de tigrii.
După ce a renunțat la viața de politician, Relu Pănescu a devenit un atreprenor de succs în orașul natal, Arad. Este căsătorit din 2013, și are o familie extrem de frumoasă. Decizia de a participa la „Survivor România” a luat-o fără să stea prea mult pe gânduri, având în vedere natura sa aventuroasă.
Într-un interviu acordat recent, după revenirea în țară, Relu Pănescu a vorbit de modul cum s-a pregătit pentru unul din cele mai dure reality show-uri, acesta declarând:
„Am respectat toate procedurile necesare bunei desfăşurări a emisiunii Survivor, iar primul lucru pe care l-am făcut după ce am avut permisiunea şi am intrat în posesia lucrurilor personale, am luat legătura prin video call cu soţia mea, Cerasela Maria, cu fetiţa mea (îngeraşul lu’ tata, Alessia Elena), pentru că eram nerăbdător.
Am fost foarte bine adaptat, am fost foarte hotărât, determinat să merg mai departe, să ajung în finală şi, de ce nu, să câştig Survivor România 2022. Publicul, telespectatorii, cei de acasă sunt suverani, eu nu voi avea niciodată nici o obiecţie, nici o reacţie, nu voi contesta decizia lor. Am părăsit competiţia cu fruntea sus, le-a povestit Relu Pănescu celor de la Click.
Având în vedere condițiile de desfășurare a competiției, și lipsa hranei, cum era de așteptat, inclusiv fostul component al echipei Războinicilor a slăbit în perioada în care s-a aflat în Republica Dominicană.
Conform celor spuse de Relu Pănescu publicației amintite anterior, acesta a slăbit nu mai puțin de 14 kilograme. Și asta doar în primele luni de participare:
„În primele două luni am slăbit 14 kg, am fost de-a dreptul şocat în momentul în care la proba cântarului, filmată în acel consiliu, am văzut cu ochii mei cifra electronică afişată. Atâtea kilograme nu am avut nici măcar în ultimul an de liceu, în urmă cu 32 de ani.
Pot spune că în urma acestei experienţe trăite acolo, voi pune preţ pe mâncare, nu voi mai face mofturi şi figuri faţă de mâncare, voi aprecia fiecare bucăţică de pâine, aş putea spune.”, a mai povestit Relu Pănescu.
DIn păcate pentru fostul politician, drumul la „Survivor România” s-a terminat, poate mult prea repede, decât își planificase.