Prădat de comuniști, uitat de timp, redescoperit relativ recent de turiști, făcut faimos în întreaga lume de un serial popular, această bijuterie arhitecturală reprezintă, de fapt, un capitol important din istoria țării noastre. Castelul din România construit pentru a rivaliza cu Peleşul făcea furori, în periaoda sa de glorie, printre aristocrații vremii.
La poalele unui munte, într-un loc cu o priveliște spectaculoasă, unul dintre cei mai bogați români din istorie a dat startul unei competiții inedite, pe care doar o avere considerabilă ar fi putut să o finanțeze.
Dorind să eclipseze Familia Regală a României, care tocmai își ridicase reședința, superbul Castel Peleș, Nababul a început construcția propriei case de vacanță, un palat ce a rămas și astăzi una dintre bijuteriile arhitecturale ale țării.
Așa a apărut Zamora, castelul din România construit pentru a rivaliza cu Peleșul. Are o istorie fascinantă, dificilă, fiind prădat și distrus de comuniști, aproape uitat de români, readus la glorie de un serial ce a făcut furori în întreaga lume – „Wednesday”. Astăzi, îl cunoaștem drept Castelul Cantacuzino.
În comparație cu Peleșul, Castelul Cantacuzino este o odă adusă stilului național. Visul lui Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a îndeplinit cu ajutorul arhitectului Grigore Cerchez în 1911, odată cu finalizarea lucrărilor.
Este făcut din piatră cioplită la exterior și cărămidă la interior, având forma unui patrulater cu latura sudică deschisă spre panorama văii Prahovei, o priveliște de o frumusețe greu de egalat.
Se spune că Gheorghe Grigore Cantacuzino, poreclit „Nababul” tocmai datorită averii sale, ar fi vrut să placheze aleile castelului cu monede de aur, însă a avut nevoie de acceptul regelui pentru a face asta.
Pentru că nu s-ar fi putut permite ca oamenii să calce în picioare chipul monarhului sau emblema țării, Regele Carol I i-ar fi spus că îi dă voie să pună monedele, dar doar pe cant. Investitția ar fi fost colosală, motiv ce l-ar fi determinat pe Nabab să renunțe la dorința sa.
Te-ar putea interesa și: Castelul înfiorător din România. Aici poți auzi note de pian în noapte și un bătrân urlând neîntrerupt
Sub regimul comunist, mobila, candelabrele maiestuoase, operele de artă din interiorul castelului au fost furate sau distruse. Astăzi, o mare parte din obiectele pe care le pot vedea turiștii sunt obținute din donații.
Cu toate astea, clădirea și-a păstrat multe dintre elementele spectaculoase: tavane prevăzute cu grinzi sculptate din stejar masiv, scări impunătoare, blazoane pe pereți și uși, vitralii multicolore și impresionanta galerie de portrete, în mărime naturală, reprezentându-i pe principalii membri din istoria familiei.
Te-ar putea interesa și: Castelul secret din România. E de o frumuseţe rară, prea puţini ajung aici. Cetatea Ciorii e locuită şi înconjurată de păduri