În România lucrurlui bine făcut polițiștii, cei care sunt în slujba dreptății, nu se pot apăra pe ei înșiși în fața eventualelor atacuri criminale. Așa a pățit un polițist din Dorohoi zilele trecute.
În data de 25 iulie, anul curent, în localitatea Dorohoi din județul Buzău, avea să se întâmple o tragedie în care a fost implicat un polițist din localitate și casa acestuia. Este vorba de locuința unui politist din cadrul Politiei Rutiere Dorohoi. Casa agentului a fost incendiată de o mână criminală, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 24 spre 25 iulie. Conform primelor cercetări, și spre norocul său și al familiei, poliţistul participa la cumetria propriului copil, evenimentul fiind organizat la Popasul Cucorani, la momentul producerii incendiului.
Cei care cercetaază cazul acum sunt colegii acestuia, de la Investigatiile Criminale, și spun că polițistul a avut mare noroc în noaptea respectivă, altfel s-ar fi putut produce o adevărată dramă. Aceeași sursă relatează că nu este pentru prima dată când poliţistul este ţinta unor astfel de acte criminale, a unor răzbunări. În urmă cu circa un an, când locuinţa acestuia se afla în construcţie, persoane necunoscute i-au distrus zidurile. Cazul se afla în atenţia conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean. Cercetările în acest caz sunt efectuate de poliţiştii de la Investigaţii Criminale, sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere prin incendiere. Soția polițistului, în disperare de cauză, a încercat să tragă un semnal de alarmă, inclusiv pe facebook, referitor la cele întmâmplate.
Cazul din Dorohoi nu este unul singular, având în vedere că în luna mai, a acestui an, în Suceava, mașina personală a unui polițist de frontieră de la Rădăuți (Suceava) a fost incendiată, iar în aprilie, un alt autoturism BMW al unui poliţist de la Vatră Moldoviţei (jud. Suceava) a fost incendiat în apropiere locuinţei de serviciu a acestuia. În acest caz, acţiunea pare a fi legată de urmărirea unor braconieri de către respectivul poliţist, conchide Monitorul de Botoşani.