Carmen Tănase aduce mai multe detalii despre viața sa personală. Ce a spus celebra actriță despre fiul său în vârstă de 32 de ani? Unii dintre fani nu au privit cu ochi buni aceste destăinuiri.
Carmen Tănase a început să fie din ce în ce mai transparentă cu fanii săi. Dacă până acum câțiva ani nu se știau foarte multe detalii despre familia sa, iată că vedeta a început să aducă în prim-plan mai multe povești din viața sa personală.
În unele interviuri celebra artistă a spus că-și dorește un nepoțel, iar acum și-a schimbat gândirea și nici nu vrea să audă despre acest lucru din caza vremurilor pe care le trăim. Carmen Tănase s-a rupt de tot de viața din Capitală.
Aceasta a vândut tot și s-a mutat la țară alături de mama și fiul ei. Cei trei se bucură de o viață liniștită lângă Târgoviște, după ce Tudor Parhon, fiul ei de 32 de ani, s-a întors din Olanda.
Băiatul este și el pasionat de lumea artistică, iar pentru o perioadă a muncit ca regizor la Amsterdam. Mama sa nu-și dorește să-l vadă însurat și cu un copil din cauza vremurilor actuale, cu toate că el are o vârstă potrivită pentru acest lucru.
”Nu este cazul. Nu acum”, a declarat actrița pentru impact.ro, întrebată dacă-și dorește o noră și un nepot.
Multe mame singure ar considera greșit felul în care gândește Carmen, implicit gândindu-se că îl vrea doar lângă ea, dar cea din urmă a spus de nenumărate ori că a fost întotdeauna o mamă permisivă și deschisă.
”Am vrut să scap de mizeria de acolo, să respir aer curat și ne-am mutat la…țară. Încă nu am grădina mea, dar o voi face. Am o curte mare, așa cum mi-am dorit. Acum muncesc să renovez casa.
Pisicile se înțeleg foarte bine cu cânii, doar au crescut împreună. Vin toate și dorm lângă mine. Au mai plecat din ele, dar au venit altele”, a mai detaliat aceasta despre atmosfera din casă.
Vedeta a vorbit și despre cariera sa și de domeniul zdruncinat puternic în contextul pandemic.
”Nu putem trăi fără public. Teatrul se joacă cu public în sală, cu suflul emoției care vine din sală. Publicul e la fel ca înainte, dornic de teatru. Doar că am jucat cu sala plină doar 70 la sută din capacitate. Lumea așteaptă ca ,din toamnă, după vacanță, să se revină la normal. Eu sunt sigură că nu va fi așa. Ni se pregătește altceva”, a adăugat actrița.