Care sunt, de fapt, cele mai bogate orașe din România. București și Cluj nu se află în top 5
Top surpriză al celor mai bogate oraşe din România. Deşi pare greu de crezut, Bucureşti şi Cluj nu sunt nici măcar în primele cinci. Iată ce localităţi ocupă primele poziţii în clasament!
Acestea sunt cele mai dezvoltate localităţi ale României
Bucureştiul şi Clujul, oraşe cu investitori străini, universităţi şi locuri de muncă, nu au şi cea mai puternică economie. O spune un studiu realizat de către cei de la UrbanizeHub. Conform acestora, cele două mari localităţi se clasează abia pe locurile 9 şi 10. Probabil vă întrebaţi ce factori au fost luaţi în calcul pentru acest top. Ei, bine, un prim indicator este cel legat de PIB (produsul intern brut), urmat de IPV (impozitul de venit per căpiţă), dar şi de locurile de muncă existente, salarii şi infrastructură.
Pe locul întâi în topul celor mai bogate oraşe din România se află Ghimbav, situat la mai puţin de 10 kilometri de Braşov. Da, aţi citit bine! Potrivit specialiştilor, localitatea se bucură de o infrastructură de transport majoră iar numărul de angajaţi este mai mare decât numărul de locuitori. De asemenea, urbea se clasează pe locul secund în ceea ce priveşte IPV.
„Ghimbav, cel mai dezvoltat oraş din România, are într-adevăr o economie locală puternică, cu firme puternice prezente la nivel local. Mai mult, aceste firme par să şi plătească salarii bune. Ghimbav este pe locul 1 în ceea ce priveşte PIB-ul local per Capita, şi pe locul 2 în ceea ce priveşte IPV-ul per Capita..
Investiţiile făcute în Ghimbav se datorează în primul rând datorită proximităţii sale faţă de Braşov, datorită bazei industriale existente deja acolo, şi datorită proximităţii faţă de infrastructură de transport majoră. De asemenea, e important de menţionat că numărul de angajaţi din Ghimbav este mai mare decât numărul efectiv de locuitori”, arată cei de la UrbanizeHub.
De ce oraşe este urmat Ghimbav în acest top
Deşi cei mai mulţi români se îndreaptă către oraşele mari pentru a-şi asigura un venit, clasamentul celor mai dezvoltate localităţi arată că aceştia fac o mare greşeală. Ghimbav este urmat, în clasament, de Mioveni, Otopeni, Voluntari, Năvodari şi Măgurele.
„Aceeaşi poveste o avem şi în cazul Mioveniului (unde, în 2011, 14.000 oameni făceau naveta zilnic către fabrica Dacia şi alte firme din oraş), Otopeniului (cu 11.000 navetişti zilnic în 2011), Voluntariului (cu 7.600 navetişti în 2011), sau Năvodariului (cu Rafinăria Rompetrol şi industria hotelieră atrăgând 2.600 navetişti în 2011)”.
Pe de cealaltă parte, pe ultimele locuri se situează Arad, Râmnicu-Valcea, Târgovişte şi Slobozia.