Mai mult de jumatate dintre afacerile lui Cristi Borcea sunt pe numele mamei sale. Astfel, deși doamna Elena nu și-a terminat nici măcar liceul, femeia are pe mână afaceri de peste 300 de milioane de euro. Impact.ro are toate detaliile.
În 2014, după ce a primit o condamnare de 6,8 ani în Dosarul Transferurilor, Cristi Borcea a trebuit să găsească o soluție prin care afacerile sale să funcționeze la fel de bine ca înainte. Astfel, el a trecut o parte din bunuri pe numele celor trei soții: Mihaela, Alina și Valentina. Lor le-a împărțit saloanele de nunți și ștrandurile, în timp ce afacerile “grele” a ales să le treacă pe numele mamei sale.
Deși are 70 de ani și nici măcar nu a terminat liceul, Elena Borcea se numără printre cele mai bogate femei din România, dacă ținem cont de faptul că firmele ei valorează peste 300 de milioane de euro. Astfel, femeia deține o companie specializată pe comerțul cu combustibil, dar și firma de construcții care va ridica cele 14 blocuri turn din zona Lacul Tei. Deși este administrator al unor firme care produc sute de milioane de euro, Elena Borcea nu își exercită propriu zis funcția, având desemnate persoane de încredere care demarează afacerile și merg la negocieri. Desigur, totul sub stricta supraveghere a lui Cristian Borcea.
Fostul finanțator vorbește foarte rar despre familia sa, însă are o relație extrem de apropiată cu toți membri. Acesta are două surori mai mici, însă pe una dintre ele o vede foarte rar pentru că locuiește în Germania. Borcea este foarte apropiat și de părinții săi, pe care a avut grijă să îi implice în afacerile sale.
Tatăl omului de afaceri are grijă de ștrandurile lui Cristi Borcea și este un domn extrem de activ, desi are 74 de ani. Bărbatul are grave probleme de sănătate, după ce a avut trei operații pe cord deschis, dar contribuie la averea lui Cristi Borcea. El căzuse la pat, însă parcă a revenit la viață după ce fiul său a fost eliberat din închisoare: “Cristi e sufletul meu. Nu mă interesează ce spune lumea, dar Cristi își îngrijește toți copiii.
Când vine din permisie, îi cheamă pe toți la el și are grijă de ei ca de niște prinți, le dă tot ce au nevoie. Ca tată e jos pălăria”, mărturisea Stere Borcea anul trecut! Deși fiul lor este milionar în euro, părinții fostului lider dinamovist locuiesc într-o casă cochetă, dar modestă, din comuna Pantelimon. Ei nu au acceptat niciodată să își părăsească locuința și nici ca proprietatea să fie modificată: “Cristi le-a spus de nenumărate ori că le poate ridica o vilă, ori le poate cumpăra alta într-o zonă mai frumoasă. Au spus mereu că nu pleacă din căsuța lor, din liniștea lor. Că ceea ce au le ajunge binemersi, nu au nevoie de mai mult. Sunt oameni simpli, modești, familiști”, ne-au declarant vecini ai familiei Borcea.