Cum putem reduce consumul de energie electrică dintr-o locuință. Există o serie de electrocasnice la care ar trebui să renunţe toţi românii pentru a evita costurile uriaşe la curent. Puțină lume știe cât de multă energie consumă o banală placă de păr. Iată ce trebuie făcut.
Prețurile tot mai mari la curent i-au alarmat pe români, care trebuie să se gândească serios la cum să facă economie de energie electrică. Pe lângă electrocasnicele mari, despre care știm cu toții că sunt mari consumatoare de curent, și produsele de aranjat părul trebuie folosite cu atenție, avertizează specialiștii în energie.
Chiar și becurile pe care le alegem pentru locuințele noastre își pun amprenta asupra facturii la curent, pe care o primim la final de lună. Astfel, ca să știm ce produse să alegem mai ușor, care să consume mai puțină energie electrică în casă, UE impune producătorilor să atribuie produselor lor o etichetă în funcție de cât de eficiente sunt, raportate la preț-consum.
Pentru a ne ilumina dormitorul sau orice altă cameră, becurile cu led sunt cele mai eficiente, spun experții. Este adevărat că au prețuri mai mari, dar sunt de cel puțin 30 de ori mai durabile decât cele normale. Investiția în astfel de becuri este rentabilă, pentru că este redus considerabil consumul de curent. Dacă un bec cu led consumă între 3 și 20 de W, unul normal ajunge și la 100 de W!
„O nuanță caldă, 2700 de kelvin, Este potrivită în zonele unde te odihnești, mai simplu, în zonele unde stai să citești, să dormi, să te liniștești. Și varianta de lumină neutră, care este mai puternică. Asta în zona de lucru, dacă vrei să gătești, dacă vrei să stai cu prietenii”, a spus un electrician pentru Știrile PRO TV.
În dormitor, spre exemplu, pentru a avea mai multă lumină, este suficient un bec cu lumină rece, nu unul care are un consum mare de energie. În zonele de tranzit, cum ar fi holul, baia și balconul, sunt indicate becurile cu senzori, mai precizează specialiștii.
Becurile vin cu indicații scrise pe ambalaj legate de tipul de lumină, caldă sau rece, și consum. Noutatea este că această etichetare va fi schimbată de Uniunea Europeană, cu litere de la A la G. Fiecare literă va însemna un tip diferit de consum de energie electrică, după modelul aparatelor electrocasnice.
Într-o locuință, cuptorul electric și plita, cana pentru încălzit apa și prăjitorul de pâine sunt mari consumatori de curent. De asemenea, femeile care utilizează placa de păr sau foehn-ul trebuie să știe că acestea vor mări considerabil factura la energie. Spre exemplu, placa de păr consumă energie cât 15 becuri clasice și 300 de becuri cu led. Ținută doar un minut în priză, este echivalentul a 8 ore de funcționare a unui bec cu led.
Un alt consumator mare de energie electrică este aparatul de aer condiționat, atrag atenția specialiștii. Un truc recomandat de aceștia presupune setarea aparatului la 23, 24 de grade, și nu la 16, 17 grade, în timpul verii. În casă se va răci în continuare, însă consumul de energie va scădea chiar și cu 10%!
Atât frigiderul, cât și mașina de spălat măresc factura la curent. De aceea, ele trebuie alese cu grijă.
„Unele modele noi de mașini de spălat au o ușiță suplimentară pe ușa principală. Putem pune pauză programului și adauga rufe în mașină de spălat astfel încât să nu fie nevoie să refolosim un al doilea program”, a declarat Cosmin Burducea, director de magazin.