Scandalul care s-a desfășurat ceva timp între Gigi Becali și Răzvan Burleanu a luat o nouă întorsătură, după ce aceștia au decis o reconciliere. La o astfel de împăcare dintre latifundiar și președintele Federației Române de Fotbal nu se mai aștepta aproape nimeni și vestea a ajuns chiar să șocheze. Totuși, există și o miză a acestei împăcări, așa cum s-ar putea aștepta cei care sunt la curent cu noutățile din lumea fotbalului românesc.
Împăcarea dintre Gigi Becali și Răzvan Burleanu s-a petrecut de curând. Mai exact, momentul oficial a avut loc cu o lună de zile în urmă. Au făcut pace și a existat și o întâlnire în care cei doi au discutat pe îndelete, iar la scurt timp a ieșit la iveală și o promisiune pe care Răzvan Burleanu i-a făcut-o lui Gigi Becali.
„Federația nu are nimic împotriva dumneavoastră sau a FCSB!”, i-a promis președintele FRF patronului echipei de fotbal.
De asemenea, vestea marii împăcări vine după ani întregi în care Gigi Becali și Răzvan Burleanu s-au războit pe diverse teme. Șeful de la FCSB i-a criticat în repetate rânduri activitatea președintelui FRF, dar și pe cea a subordonaților săi, pe parcursul mandatelor. La rândul său, și cel de la cârma FRF făcea afirmații de genul „oameni ca Becali ar trebui să dispară din fotbal!”, în trecut.
„Federația nu are nimic împotriva FCSB, nu se pune problema să fiți dezavantajați de arbitraj sau de comisiile noastre!”, a mai vrut să sublinieze Răzvan Burleanu.
Pe lungul șir al jignirilor dintre cei doi oameni grei ai fotbalului românesc a mai fost disputat și un litigiu. Dosarul a rămas la Tribunalul Sportiv de la Lausanne, iar astfel FCSB a contestat o și decizie din partea Comitetului Executiv de la FRF. Potrivit acesteia, toate formațiile de primă ligă vor fi obligate ca din 2021 să finanțeze cluburi de fotbal feminin. Sau să adopte 5 echipe de fotbal feminin care există deja și să le ofere suport financiar, sau chiar să fie finanțate noi cluburi.
La auzul acestor vești, Gigi Becali a avut o reacție cât se poate de agresivă și plină de conotații sexiste:
„Cum poate să mă oblige Federația pe mine să fac fotbal de fete? Fotbalul nici nu e pentru fete, că pe ele le-a lăsat Dumnezeu să aibă forme frumoase, să atragă bărbatul, iar fotbalul le face mai puțin atrăgătoare”, potrivit celor de la gsp.ro.