Magazinele au fost prima țintă a rămânilor, iar în felul acesta, clienții s-au înmulțit cu o treime. De aceea, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, alături de prezentanții rețelelor comerciale, au stabilit măsuri suplimentare de prevenție.
De asemenea, în magazine ar trebui să existe soluții de dezinfectat mâinile, iar la case sunt marcate distanțe între cumpărători. Aceste decizii vin la pachet cu asigurări că stocurile de alimente de bază nu sunt o problemă.
S-a văzut și cum, într-unul dintre magazine, clienții intră în grupuri de câte 30 de persoane pentru a preveni aglomerația. De asemenea, timpul de așteptare este de câteva minute.
Atunci când clienții ajung înăuntru găsesc unele rafturi goale. Cel mai greu se găsește hârtie igienică, săpun și soluții de dezinfectat, însă și unele alimente sau chiar carne. Reprezentanții marilor rețele comerciale ne asigură că nu este o problemă permanentă. Stocurile mai diferă și de la un magazin la altul.
Inspectorii ANPC au stabilit împreună cu reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comericale din România un set de recomandări, pentru protecția celor care merg la cumpărături.
De asemenea, precizăm că benzile, casele de marcat sau terminalele bancare trebuie dezinfectate în mod constant. Recomandări sunt și pentru clienții care sunt îndemnați să evite cumpărăturile de la ore de vârf și să meargă astfel la magazinele mici, de cartier, pentru a evita folosirea mijloacelor de transport în comun. Cum se vor aplica măsurile de igienă în magazine, inspectorii ANPC vor monitoriza totul cu atenție.
Până la acest moment, în România au fost confirmate până acum 64 de infecții cu coronavirus. Șase dintre pacienți au fost declarați vindecați și au fost externați. Mai mult decât atât, autoritățile fac apel la populație să se informeze strict din surse oficiale și credibile.