15 iul. 2022 | 11:05

Care este cea mai mică pensie militară, în 2022, din România. Chiar ministrul Apărării a făcut publică suma

Politică
Care este cea mai mică pensie militară, în 2022, din România. Chiar ministrul Apărării a făcut publică suma
Vasile Dincu a spus cat este cea mai mica pensie militara

S-a aflat care este cea mai mică pensie militară, în 2022, din România. Chiar ministrul Apărării a făcut publică suma. Vasile Dîncu a recurs la asta pentru a demonstra că pensiile militarilor nu pot fi comparate cu pensiile speciale.

Vasile Dîncu a spus care este cea mai mică pensie militară. De ce a făcut asta

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a făcut declarații, joi, despre reforma pensiilor speciale. Ministrul a spus că „s-a încercat ca de fapt după pensiile militare să se ascundă pensiile speciale, să spună că toţi suntem o apă şi un pământ, ceea ce nu e adevărat”.

Acesta a dezvăluit că pensia militară este o pensie ocupaţională, de stat, iar cea mai mică este 1.052 de lei. Nu putem să tăiem pensiile doar pentru că un om a stat 50 de ani în Armată şi are o pensie mare, a mai declarat ministrul Apărării.

Se vrea ascunderea pensiilor speciale după cele militare?

„Asta este o abordare ideologică, în care s-a încercat ca de fapt după pensiile militare să se ascundă pensiile speciale, să spună că toţi suntem o apă şi un pământ. Nu e adevărat, în tot sistemul NATO, în tot sistemul european, există mai multe sisteme de pensii, în ceea ce priveşte pensiile militare. Sisteme asemănătoare cu al nostru există în foarte multe ţări în care se stabileşte pe za unor criterii, modul în care se calculează pensia. La noi, pensiile militare nu sunt stabilite după criteriul acesta, că se aleg nu ştiu câte salarii sau la alegere”, a spus Vasile Dîncu, conform Digi24.

Diferențe mari între pensiile militare

Vasile Dîncu a mai arătat că diferențele de pensii din sistemul militar sunt foarte mari.

„Avem un proiect, în Parlament, care ar trebui să i se dea drumul mai repede, dar politic s-a ţinut acolo din2021, dacă nu mă înşel, modificarea legii 223, din 2015, prin care înercăm să egalizăm, să facem, un sistem de pensii previzibil”, a afirmat Vasile Dîncu.

Militarii nu au voie să facă afaceri

Pe de altă parte, Vasile Dîncu spune că pensiile mari ale militarilor sunt meritate pentru că spre comparație cu civilii, cadrele militare se ghidează după reguli stricte.

„Ne uităm şi la nivelul pensiilor şi la modul în care au foate calculate, dar sunt pensii care vin dintr-o carieră previzibilă, de la 14 ani, când intră în liceul militar, până la pensie, când trebuie să ştie că nu are voie să facă o serie de lucruri, nu are voie să facă afaceri în timpul vieţii, nu poate decât la 30 de ani să fie maxim căpitan, cu un salariu destul de mic, în timp ce eu, ca civil, am dreptul să fac orice”, motivează Vasile Dîncu pensiile mari din sistemul militar.

Cea mai mică pensie din domeniul militar

Vasile Dîncu a spus că nu ştie câte pensii depăşesc salariul preşedintelui țării, de 14.000 de lei.

”Oricum, nu avem noi pensii atât de mari, peste salariul preşedintelui sau pensii foarte mari. Pensia cea mai mică la noi este de 1.052 de le, la 25 de ani de vechime”, a mai arătat Vasile Dîncu.

Parteneri
Ce a găsit fratele Mădălinei Manole la mormântul artistei, de Crăciun
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cresc alocațiile de stat de la 1 ianuarie 2025. Câți bani urmează să primească copiii din România
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Andreea Bostănică, în lacrimi pe Tik Tok după ce a pierdut o brățară de 20.000 euro. Influencerița a stârnit revolta internauților
Unica.ro
Cel mai bun sos de ardei. Se poate mânca și pe pâine
EVZ.ro
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Spynews
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: "Tot sistemul de protecție al casei e inventat de mine"
Avantaje
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Mediaflux
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro