Cum vedeau țăranii români nevasta lui Dumnezeu. Acesta mai era cunoscută în mediul rural drept lumânarea lui Hristos. Se uitau mirați seară de seară pe cer și ea era acolo. În ce credeau aceștia?
Țăranii priveau cerul noapte de noapte și în urmă cu un secol credeau că tocmai luna este nevasta lui Dumnezeu. De asemenea, o mai numeau steaua Maicii Domnului și lumânarea lui Iisus Hristos. Starea vremii era anticipată de ei în funcție de cum vedeau luna pe tot parcursul nopții.
Dacă avea să fie o iarnă grea sau o vară caniculară, țăranii români citeau în faza lunii. De asemenea, tot în urmă cu 100 de ani se credea că la eclipsă astrul este mâncat de vârcolaci.
Legendele și superstițiile nu au fost puține în jurul astrului ceresc. O altă poveste a fost deslușită de etnologul Tudor Pamfile în cartea „Cerul şi podoabele lui după credinţele poporului român”, apărută în anul 1914.
”Prin unele părţi se zice că luna este nevasta lui Dumnezeu sau a cerului. Alţii cred că este lumânarea lui Iisus Hristos. Alţii zic că-i steaua Maicii Domnului. Alţii o socotesc că este o sfântă care are îndatorirea să lumineze lumea pe vremea nopţii, când soarele se odihneşte.
Alţii socotesc luna ca fiind un bărbat împrejurul căruia stau de pază trei stele sfinte: Sf Magdalina, Sf Varvara şi Sf Maria”, explică etnologul despre credințele din urmă cu un veac. Alte povești erau în strânsă legătură cu soarele, în jurul căruia țăranii români își planificau ziua.
Românii credeau că soarele e bărbat și luna este nevasta lui, ulterior din ei s-au născut perechile de stele. Pe lângă asta, „întâlnim şi o altă credinţă cunoscută de întreg poporul român care ne arată pe soare şi pe lună ca fraţi, că soarelui i-a fost dragă luna, că a vrut să o ia de nevastă, cu voie sau fără voie, dar anumite împrejurări l-au împiedicat”, mai spune specialistul.
Fazele lunii erau numite în urmă cu 100 de ani drept creștere, descreștere sau scădere. Tot atunci se credea că ”copilul născut când luna de pe cer este în creştere va avea spor la toată viaţa lui. Născut în descreşterea lunii, toate îi vor merge pe dos”.
O alta arăta că atunci când luna se ‘pișcă’ va ploua, iar în această vreme nu se puneau cloști pentru că puii nu ar fi supraviețuit. Aceștia mai susțineau și că luna i-ar putea vindeca de durere de dinți:
”Se crede că dacă e cineva bolnav de măsele şi vede luna pe cer, pune o mână la falcă şi zice: Lună, lumânarea lui Hristos, că luna ni e nouă lumânare noaptea, oare şi pe cei morţi îi dor dinţii cum mă dor pe mine?”