Carantină de noapte în București de duminică. Nunți interzise, restaurante închise

Carantină de noapte în București de duminică. Nunți interzise, restaurante închise

Încep restricțiile în București, de duminică noaptea. Autoritățile au decis să impună câteva restricții în Capitală, după ce rata de incidență a cazurilor covid-19 a trecut de 6 la mia de locuitori.

Măsuri de ultimă oră adoptate de autorități

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a decis că începând de duminică masca va fi obligatorie în spațiile publice aglomerate.

În plus, magazinele și operatorii economici de servicii vor funcționa cu publicul doar până la ora 18:00, urmând ca mai apoi să fie disponibilă doar librarea la domiciliu, cu excepții.

Restaurantele și localurile vor fi închise publicului, piscine interioare vor fi închise, iar competițiile sportive pot avea loc cu participarea doar a persoanelor vaccinate.

De asemenea, cinematografele și sălile de spectacole vor fi închise, iar spectacolele, concertele și festivalurile în aer liber vor fi permise în anumite condiții.

Se interzic nunțile, iar magazinele vor fi deschise până la ora 18:00

Se interzic mitingurile, nunțile și botezurile, iar slujbele vor avea loc cu respectarea măsurilor sanitare.

Totodată, se instituie carantina de weekend, iar de la ora 20:00 vor putea circula doar persoanele vaccinate sau cei care au un motiv întemeiat. De asemenea, persoanele nevaccinate vor trebuie să aibă asupra lor declarația pe propria răspundere sau adeverința de la angajator pentru a putea circula după ora 20:00 în weekend.

Caratina de noapte in Bucuresti
Carantină de noapte în București de duminică

Ce alte măsuri a luat Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență

„A constatat că la nivelul Municipiului București rata de incidență cumulată la 14 zile, în data de 29.09.2021, orele 10.03 era de 6,33/1000 de locuitori, iar în data de 30.09.2021 orele 10.03  de 6,64/1000 de locuitori, fapt pentru care, începând cu data de 03.10.2021, ora 00.00 se dispun următoarele măsuri pentru o perioada de 14 zile, urmând a fi reevaluate în acord cu reglementările legale care vor fi adoptate în materie.

2.În spațiile publice: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020, emis în temeiul art.13 și al art.71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

5.(1) Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt interzise.

(2) Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise.

(3) Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu un număr mai mare de 2.500 de spectatori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

7.Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber.

8.Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri)”, se arată în documentul adoptat de Comitetul Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă.

VEZI AICI LISTA CU TOATE RESTRICȚIILE

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI