Polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației au prins doi cetățeni olandezi, un bărbat și o femeie, care au introdus ilegal în țară, din Ucraina, peste 84 de kg de heroină. Traficanţii au fost reţinuţi.
Potrivit unui comunicat al Poliței de Frontieră, cei doi olandezi au intrat în România cu un autoturism marca Renault Sport GT, înmatriculat în Germania. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 44 de ani și despre o femeie de 29 de ani.
În urma controlului amănunțit efectuat de către poliţiştii de frontieră aceștia au descoperit că în podeaua autoturismului, era un spaţiu special amenajat, în care erau ascunse 167 de pachete, ce conțineau o substanță de culoare maronie-gălbuie. Întreaga cantitate de 84,3 kg, a fost ridicată de poliţiştii de frontieră şi trimisă spre analiză la laboratorul de specialitate, iar în urma expertizei s-a stabilit faptul că substanța este heroină.
„La data de 04.03.2019, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş au dispus reţinerea pentru 24 de ore a suspecţilor H. H. şi K. E. N., cetăţeni olandezi, pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de mare risc. În fapt, s-a reţinut că, la data de 04.03.2019, la ora 09:33, suspecţii au pătruns pe teritoriul României, prin P.T.F. Sighetu Marmaţiei, dinspre Ucraina, într-un autoturism înmatriculat în Germania. Cu ocazia controlului efectuat s-a constatat că autoturismul este prevăzut cu un loc special amenajat format prin dublarea porţiunii de şasiu pe suprafaţa aferentă zonei locurilor din faţă ale autoturismului, compartiment realizat prin sudarea de foi de tablă, cu acces din interiorul autoturismului, pe sub scaunului pasagerului din dreapta faţă”, potrivit unui comunicat al DIICOT.
Se pare că olandezii nu au reușit să-i păcălească pe polițiștii de frontier, chiar dacă s-au chinuit să ascundă în podeaua mașinii 167 de pachete ce conțineau o cantitate de 84,3 kg heroină. Astfel, suspecții urmează să fie prezentați Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.