Talentata solistă de muzică populară Cornelia Rednic (45 de ani) arată ca un fotomodel după ce, în urmă cu câțiva ani, a slăbit 33 de kilograme prin înfometare! Artista își menține acum silueta printr-o alimentație sănătoasă și cu mult sport: ”Nu vreau să arăt ca la 20 de ani și să fiu penibilă”, ne-a spus Cornelia, în exclusivitate pentru Impact.ro.
Solista Cornelia Rednic a adoptat de ceva vreme și un alt look, mai tineresc, preferând o tunsoare scurtă:
”M-am tuns singură. Coafeza mea nu voia să mă tundă. Iubea părul meu lung, întreținut și îngrijit. Ea m-a făcut blondă din brunet și a avut răbdare cu mine. Așa că, după ani de zile, în care am avut părul lung, frumos, și ea mi l-a coafat, mi-a spus: ”Îmi tăi mâinile, dar eu nu îți tăi părul”. Am luat foarfeca și m-am tuns singură acasă, dar e adevărat că am făcut un curs în tinerețe.
M-am tuns eu și apoi m-am dus să mă retușeze la finețe, în locuri în care singură nu aveam cum să ajung. De când mă știu mi-am dorit enorm părul lung, dar nu îl mai vreau niciodată lung. Scurt este mult mai ușor de întreținut și de aranjat. Tunsoarea a venit la timpul potrivit, așa am simțit. Am mai mult de un an de când mi-am tuns podoaba capilară și când am postat prima poză cu părul scurt, ”gata, m-am tuns”, nu m-a crezut nimeni.
Aveam grijă de păr, era impecabil, cu bucle… Eu am o față rotundă și atunci, Bety, coafeza mea de la Sighet de 16-17 ani, mi-a spus cum să tund un păr așa frumos. Nici ea și nici cea de la București, care mă face frumoasă la evenimente, nu au vrut să-mi taie părul, dar eu le-am spus că simt nevoia să văd cum e cu părul scurt”, ne-a povestit Cornelia Rednic.
Acum, toată lumea s-a obișnuit așa cu ea și îi spun că îi stă foarte bine. Chiar dacă nu este ahtiată după dulciuri, Cornelia Rednic deține un canal pe Youtube, ”Bucuriile Corneliei”, unde postează rețete de prăjituri pe care le face, dar din care d-abia gustă.
”Eu folosesc mult unt de cocos, pun și la prăjituri, și dă un gust tare bun și puternic. La salamul de biscuiți pun lapte de soia sau de orez, în loc de lapte de vacă, și iese o nebunie”, mai spune ea.
Artista a slăbit enorm, prin înfometare:
”Am slăbit în trei luni fără să mănânc, dar nu recomand nimănui să se înfometeze. Mi-a căzut părul și nu mai aveam chef de viață. E adevărat că atunci ajunsesem la 50 kg, dar nu a fost bine ce am făcut, mai ales că nu am apelat la sfaturile niciunui nutriționist”, a explicat Cornelia.
În ultimii ani, a apelat la sport și s-a gândit să consume porții mai mici de mâncare, pentru a se menține la o greutate optimă. Dar chiar și cu sportul a lăsat-o mai moale în ultima vreme.
”Cu sportul am lăsat-o mai ușor, încă de dinainte de a veni pandemia. Nu îmi mai plăcea la sală, aveam nevoie de aer liber, mai fac plimbări prin parc, că suntem aproape de Herăstrău sau merg la pas alert, dar fără să forțez. E păcat de spațiul verde și de aerul curat pe care îl avem aproape de casă.
Nu se compară să vezi copacii înmuguriți, iarba, copilașii la plimbare, stăpâni cu câini. Nu ne-am întâlnit niciodată cu doamna Irina Loghin și nici cu Mihai Morar care aleargă în parc la 5 dimineața. Dar important este să te simți bine”, ne-a mai declarat Cornelia Rednic.
Cornelia Rednic ne-a dezvăluit și rețetele ei culinare:
”Nu mănânc dulce, neapărat, dar le fac pentru că iubesc să le fac, îmi place efectiv, și de fiecare dată îmi iese cum doresc, peste așteptările mele. Orice fac împart cu prietenii și puțin rămâne pe acasă și atunci mănânc și eu foarte puțin din ceea ce fac. Suntem amândoi atenți, și eu și Lupu la ce mâncăm și mai ales cât mâncăm, la cantități.
Mănânc proteine, salată verde cu carne sau ouă. Îmi place să asociez felul de mâncare cu verdeața și acum oricum mănânc mai puțin din cât mâncam în trecut. A fost greu, pentru că sunt gurmandă și pofticioasă. Am scos tot ce înseamnă pâine, ca să mă mențin și nu mă interesează să fiu slabă, ci să arăt ok, să arăt în armonie cu vârsta mea.
Am 45 de ani, fac 46 anul acesta, nu pot arăta ca la 20 și să fiu penibilă. Nu am fluturi de acest gen în cap. Important este să fii armonios și sănătos, iar eu întotdeauna am avut forme”, a mai punctat Cornelia Rednic.