Adorată de milioane de fani și considerată una dintre cele mai mari artiste ale tuturor timpurilor. Însă, în spatele zâmbetului, celebrității și averii fabuloase, se ascundea o durere imensă. Cântărața a mărturisit, în cadrul unei emisiuni live, că se gândește foarte des la suicid. De ce ar vrea cineva care, aparent, are o viață perfectă să și pună capăt zilelelor?
Era un model pentru fanii din întreaga lume. Muzica ei era un îndemn la acceptarea și iubirea tuturor oamenilor, indiferent de etnie, greutate, sex, orientare sexuală sau naționalitate. Însă, în spatele luptei pentru egalitate, Lady Gaga ducea propria bătălie, cu un demon necruțător. Artista a dezvăluit, la emisiunea „Sunday Morning” de pe postul american CBS, că a trecut printr-o extrem de dificilă. Nu exista zi fără să nu se gâdească la suicid. Lady Gaga s-a confruntat cu o puternică depresie, iar boala a fost la un pas să îi ia viața.
„Celebritatea m-a epuizat și m-a consumat.(…) Am renunțat total la mine. Uram să fiu faimoasă. Uram să mai fiu Lady Gaga. Lady Gaga este cel mai mare dușman al meu”, a mărturisit artista.
Pentru cântăreața în vârstă de 34 de ani, faima n-a adus decât suferință. În ultimii ani, a avut probleme grave de sănătate, iar depresia a fost ca o cireașă așezată pe vârful unui tort amar. Lady Gaga adezvăuit că cea mai bună terapie împotriva depresiei a fost munca la cel mai recent album al său, „Chromatica”. La prima vedere, piesele de pe album par să îndemne ascultătorii la dans, la fericire. Însă adevărul din spatele muzicii este cu totul altul.
„Nu există o piesă pe acest album care să nu fie adevărată. Nici măcar una. Renunțasem complet la mine, uram să fiu faimoasă. Uram să fiu vedetă. Mă simțeam epuizată și secată de resurse”, a povestit artista în interviul pentru CBS.
Lady Gaga a mărturisit că ajunsese să fie urmărită în permanență de cei din staff-ul ei. Emoțional, artista era la pământ. Toți se așteptau la ce era mai rău. Se făceau eforturi colosale pentru a o împiedica să își facă rău fizic.
„Acum nu o mai urăsc pe Lady Gaga. Am găsit o cale de a mă iubi din nou, chiar atunci când credeam că asta nu se va mai întâmpla niciodată. Acum mă uit la acest pian și spun: <<O, Doamne, pianul meu! Pianul meu, pe care îl iubesc atât de mult; pianul meu care mă ajută să vorbesc; pianul meu care mă ajută să creez poezie; pianul meu care este lângă mine>>.”