27 feb. 2024 | 13:21

Când vin pensiile în luna martie 2024. Anunţul de care pensionarii trebuie să afle: sunt posibile întârzieri

Social
Când vin pensiile în luna martie 2024. Anunţul de care pensionarii trebuie să afle: sunt posibile întârzieri
Excepție fac pensiile anticipate și parțial anticipate

Suntem la trei zile distanță de începutul primei luni de primăvară, iar cei peste 5 milioane de pensionari își așteaptă pensiile, iar aproximativ 50% dintre aceștia își vor primi banii prin poștă. Zilele acestea reprezentanții CNPP au anunțat când vin pensiile în luna martie 2024, find vorba de anunţul de care pensionarii trebuie să afle, și anume că sunt posibile întârzieri. Citește mai departe și află când vin pensiile în luna martie 2024.

CNPP a anunțat când vin pensiile în luna martie 2024

Sunt peste 5 milioane de români care în luna martie vor primi pensiile, majorate de la 1 ianuarie, conform noii legi intrate în vigoare. Data de 1 a lunii următoare pică într-o zi de vineri, iar cei care au optat pentru a primi taloanele de pensii și, inclusiv, banii, ar fi trebuit să-i primească pe data de 2 a lunii, și cum aceasta pică sâmbătă, CNPP spune că Poșta Română va aduce pensiile începând cu data de 4 martie, adică începând de luni.

Vezi și: Ce pensii scad în 2024 după recalcularea din septembrie. Pensionarii care se vor enerva

În cazul pensionarilor care au optat pentru a li se vira banii pe cardurile bancare, aici situația este mult mai simplă, aceștia primind sumele începând cu data de 12 ale lunii, în baza convențiilor de plată stabilite de CNPP și beneficiari.

Toți pensionarii primesc sumele mărite cu 13,8%

Noua lege a pensiilor a intrat în vigoare de la începutul acestui an, astfel că, în baza acesteia și conform promisiunilor guvernului, toți pensionarii primesc sumele majorate cu 13,8%, inclusiv în luna martie. Cea de a doua majorare va avea loc în septembrie a.c., și tot în baza noilor norme prevăzute de lege și a noii formule de calcul deja puse în aplicare.

Vezi și: Ce perioade nu sunt luate în calcul pentru pensie

În ceea ce privesc excepțiile de la regulă, și anume datele la care sunt livrate sumele, fac excepție pensiile anticipate și cele parțial anticipate, acestea fiind plătite de stat la data la care incetează calitatea de asigurat a beneficiarului.

Care sunt modificările aduse de noua lege a pensiilor

După trei ani de discuții și modificări, la finalul anului trecut trecea de Parlament noua lege, iar în baza acesteia întreg sistemul de acordare al pensiilor a fost modificat, existând cel puțin 10 puncte importante care modifică întreg sistemul, după cum urmează:

  1. Toate pensiile vor fi indexate cu 13,8%, cu excepția celor care beneficiază de pensii speciale.
  2. Punctul de pensie va cunoaște o creștere la 2.032 lei, aceasta fiind tot de 13,8%.
  3. Indicele de corecție va avea valoarea de 1,41 și se va aplica în momentul depunerii inițiale a dosarului de pensionare.
  4. Se introduce posibilitatea ca pensionarii să continue să lucreze până la vârsta de 70 de ani, cu acordul anual al angajatorului.
  5. Noua reglementare impune celor care îndeplinesc condițiile de pensionare să aleagă între primirea pensiei sau menținerea activității profesionale, cu o extindere a vârstei de pensionare până la 70 de ani.
  6. Cuantumul pensiei minime garantate de stat în sistemul public este de 1.281 lei pentru cei cu un stagiu minim de 15 ani. Nu se va acorda pensie pentru cei cu un stagiu de contribuție sub 15 ani, inclusiv perioadele asimilate precum armata, facultatea sau pensia de invaliditate.
  7. Nicio pensie nu va fi mai mică de 1.281 lei.
  8. Pensile publice care depășesc suma de 2.000 lei vor fi impozitate cu 10%, începând cu 1 ianuarie 2024. Nu există impozitare progresivă, iar cei cu pensii sub 2.000 de lei nu vor plăti impozit pe venit.
  9. Indemnizația de însoțitor acordată prin pensie și gestionată de Casa de Pensii va fi de 1.626 lei.
  10. Legea 127/2019, care prevedea acordarea a 25% din pensia soțului decedat supraviețuitorului, se abrogă începând cu 1 ianuarie 2024.

Vezi și: Legea pensiilor 2024 – ce trebuie să știe pensionarii

În baza noii legi se modifică și formula de calcul a pensiilor, formula fiind „VPR x Numărul total de puncte”. În ceea ce privesc sumele acordate prin intermediul programelor de ajutor social, tichtele de masă, etc, următoarea tranșă va intra în aprilie.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cum dau autoritățile apă la moară fanilor teoriei conspiraționiste Chemtrails
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Al Bano a spus ce s-a întâmplat în noaptea în care fiica lui, Ylenia Carrisi, a dispărut: „Acesta e dramaticul adevăr!”
Unica.ro
Restructurări masive în 2025. Se anunță un an nebun. Toată lumea strânge cureaua
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
ALERTĂ AERIANĂ în România! Armata a DETECTAT o ȚINTĂ de mici dimensiuni
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro