Flavia Mihășan se bucură de viața în 4. Cunoscuta fostă asistentă de la ‘Neatza cu Răzvan și Dani’ urmează să-și creștineze micuțul, iar emoțiile sunt cu atât mai mari în familia vedetei. Ce detalii se știu despre botez?
Flavia Mihășan este acum mămică cu normă întreagă. Fosta asistentă de la ‘Neatza cu Răzvan și Dani’ se bucură de cel de-al doilea copil. Coregrafa în vârstă de 36 de ani a născut în urmă cu trei luni al doilea băiețel al familiei.
Amintim că ea și Marius Moldovan mai au un copil în vârstă de 2 ani pe nume Carol. Artiștii și-au dorit ca între ei să nu fie diferența mare, iar iată că soarta a fost așa cum și-au planificat aceștia.
Proaspeții părinți sunt în toiul pregătirilor pentru botezul care va avea loc în luna septembrie pe data de 11. Flavia și Marius s-au întors dintr-o vacanță relaxantă de la malul mării, iar acum își canalizează energia pe un alt eveniment deosebit din viața lor.
„Urmează să-l creştinăm pe Tudor şi suntem pe mare grabă pentru că încă nu am găsit locaţie. Vom avea în jur de 50 de invitaţi la petrecere şi sunt doar familia şi prietenii foarte apropiaţi”
Flavia Mihășan (Sursa: click.ro)
Primul băiețel a fost creștinat tot în luna septembrie într-o biserica catolică, iar nași i-au fost nimeni alții decât Cocuța și Bogdan Boantă, unii din cei mai renumiți coregrafi și dansatori de la noi.
„Peste cateva luni micutul nostru perfect va fi fratiorul mai mare, iar noi, parintii cei mai norocosi din toata lumea!! Here we go again, Marius Moldovan!„, a scris Flavia Mihăşan pe reţelele de socializare atunci când a anunțat a doua sarcină.
Blondina a mărturisit că de când a venit pe lume Carol viața ei s-a schimbat total. Aceasta radiază de fericire și se bucură din plin de fiecare moment. „Acum câteva zile am devenit tată cu acte-n regulă. Sentimentul? Wow..ceva de nedescris”, a scris Marius Moldovan după ce a devenit tată pentru prima oară.
„Dintre toate întâlnirile din viețile noastre, cea de acum câteva zile a fost cea mai fericită. Aș scrie atât de multe, dar cuvintele nu-mi ajung. Mie îmi este teamă să nu fiu prea permisivă. (…) Eu cred că o să fiu o mamă foarte bună pentru că am avut un exemplu foarte bun.
Mama mea a crescut trei copii şi a făcut o treabă foarte bună. Nu-mi doresc un singur copil. Dacă noi am fost trei, îmi doresc…poate nu trei. Doi îmi doresc sigur. M-am pregătit, adică mă pregătesc pentru asta…mă uit în jur şi încerc să văd ce îmi place şi ce nu îmi place în parenting. Cred că este important să îl laşi liber”
Flavia Mihășan