„Ultimul trib”, este un reality show care combină abilitățile fizice și psihice ale concurenților, cu instinctul de supraviețuire și jocurile de strategie. Când va începe al doilea sezon al emisiunii Ultimul Trib?
”Ultimul Trib” este un show adaptat după celebrul format ”Nomads”. Vor participa trei echipe – una de vedete, una de sportivi și una compusă din oameni obișnuiți. Acestea vor fi trimise într-un anume loc, unde vor fi supuse unor experiențe extreme, care le vor pune la încercare atât abilitățile sociale, cât și cele fizice.
În ciuda personalităților complet diferite ale membrilor, fiecare echipă va trebui să își dovedească puterea de rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice.
În fiecare săptămână, aceștia se vor lupta pentru ”Teritoriu”. În timp ce echipa câștigătoare va fi cazată într-un resort de lux și va fi răsfățată zilnic, echipa de pe locul doi va locui într-un sat alături de localnici. Aici, concurenților le vor fi trasate sarcini zilnice în schimbul cărora vor primi mâncare și un loc în care să doarmă.
În cele din urmă, cea de-a treia echipă va fi sancționată și va trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime.
În plus, la finalul celor șapte zile de încercări grele, doi concurenți vor fi nominalizați pentru ”Eliminare” și se vor lupta pentru ca unul dintre ei să rămână în competiție. În etapa finală a show-ului ”Ultimul Trib”, ultimii opt concurenți se vor lupta între ei. Doar unul dintre ei va deveni câștigătorul acestui reality show de aventură și al marelui premiu în valoare de 100.000 de euro.
Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-și dezvălui adevărata față și fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat. Primul sezon al reality showlui a început pe 13 septembrie 2018, de la ora 20.00, pe Antena 1, iar apoi, începând cu 20 septembrie a fost difuzat, în fiecare săptămână, joi și vineri, de la ora 20.00, la Antena 1.
În primul sezon, cele trei echipe au fost trimise în Madagascar și a fost desfășurat pe parcursul a 7 luni. Emisiunea a fost prezentată de Octavian Strunilă.
Vineri, 5 aprilie, competiţia “Ultimul Trib” a ajuns la final. Câştigătorul celor 100.000 de euro şi al trofeului a fost desemnat în urma unui joc complex care a pus la încercare abilităţile fizice ale concurenţilor. Determinareaa fost foarte importantă în competiție. Cel care a plecat acasă, în România mai bogat a fost gimanastul Mircea Zamfir.
Realizatorii emisiunii se pregătesc pentru al doilea sezon al reality showlui ”Ultimul Trib”. Acesta nu se știe când va începe, dar cum Antena 1 nu a anunțat nimic pentru această toamnă, e posibil să înceapă în ianuarie.