24 apr. 2022 | 12:16
de Irina

Când începe școala după vacanța de Paște a elevilor. Când revin elevii în bănci în anul școlar 2021-2022

Știri generale
Când începe școala după vacanța de Paște a elevilor. Când revin elevii în bănci în anul școlar 2021-2022
Când se termină vacanța de Paște

În prezent, elevii se bucură de vacanța de Paște care a început încă de pe data de 15 aprilie. Ministerul Educației a făcut acum anunțul așteptat de toată lumea. Și anume, când încep iar orele în anul școlar 2021-2022.

Când se termină vacanța de Paște

În 2022, Ministerul Educației a stabilit ca vacanța de Paște să fie mai mare. Aceasta a început de pe data de 15 aprilie pentru a cuprinde cele două mari sărbători pe care România le ține. Este vorba de Paștele catolic, care a precedat Paștele ortodox.

Autoritățile au decis ca vacanța de Paște să o cuprindă și pe cea de 1 Mai. Astfel se face că, anul acesta, vacanța de primăvară se termină de Ziua Muncii. Toți elevii din România vor reveni la școală pe data de 2 mai 2022, adică luni.

Cine mai are vacanță de primăvară

Aceasta vacanță este destinată și celor din învățământul preșcolar. Unele grădinițe pot functiona și pe timpul vacanței, dar doar dacă au avizul direcțiilor de sănătate publică, informează portalinvatamant.ro.

Vacanța intertrimestrială s-a anulat

Semestrul I s-a încheiat pe data de 14 ianuarie 2022, în timp ce semestrul al doilea a început pe 17 ianuarie. Așa se face că această vacanță de Paște este ultima pe care elevii au mai avut-o până la cea mare, de vară. Cursurile care reîncep pe 2 mai vor ține până la data de 11 iunie.

Structura anului școlar 2021-2022

  • 17 ianuarie 2022 — 14 aprilie 2022: cursuri
  • 15 aprilie 2022 — 1 mai 2022: vacanța de Paște (primăvară)
  • 2 mai 2022 — 10 iunie 2022: cursuri
  • 11 iunie 2022 — 5 septembrie 2022: vacanța de vară

În această perioadă, se vor organiza testări și apoi se vor încheia mediile, la final de an școlar. Elevii de clasa a VIII-a și cei de clasa a XII-a vor încheia anul școlar mai devreme. Respectiv, 3 iunie și 27 mai 2022. Aceștia se vor pregăti pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din acest an.

Anul acesta, toate examenele naționale se susțin cu prezenta fizică în școală. Probele pentru Evaluarea Națională 2022 încep pe 14 iunie. Probele pentru Bacalaureat 2022 încep pe 20 iunie.

Calendar Evaluarea Națională 2022

  • 30 mai – 3 iunie 2022: înscrierea
  • 3 iunie 2022: încheierea cursurilor clasa a VIII-a
  • 14 iunie 2022 Limba și literatura română — probă scrisă
  • 16 iunie 2022 Matematica — probă scrisă
  • 17 iunie 2022 Limba și literatura maternă — probă scrisă
  • 23 iunie 2022: afișarea rezultatelor
  • 23 iunie 2022 (interval orar 16:00–19:00): se depun contestațiile
  • 24 iunie 2022 (interval orar 8:00–ora 12:00): se depun contestațiile
  • 24 iunie – 29 iunie 2022: soluționarea contestațiilor
  • 30 iunie 2022: afișarea rezultatelor finale

Calendar Bacalaureat 2022 de vară

  • 23 – 27 mai 2022 – înscrierea
  • 27 mai 2022 – încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 6 – 8 iunie 2022- Limba română — proba orală
  • 8 – 9 iunie 2022- Limba maternă — proba B
  • 9 – 10 iunie 2022- Evaluarea competențelor digitale — proba D
  • 13 – 15 iunie 2022- Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 20 iunie 2022- Limba și literatura română — proba scrisă
  • 21 iunie 2022- Proba obligatorie a profilului — proba scrisă
  • 22 iunie 2022- Proba la alegere a profilului și specializării — proba scrisă
  • 23 iunie 2022- Limba și literatura maternă — proba scrisă
  • 27 iunie 2022- afișarea rezultatelor și depunerea contestațiilor (intervalul orar 12:00 – 18:00)
  • 28 – 30 iunie 2022- rezolvarea contestațiilor
  • 1 iulie 2022 – afișarea rezultatelor finale

Structura anului școlar 2022-2023

  1. 5 septembrie-21 octombrie 2022: modul 1 de învățare
  2. 22 octombrie-30 octombrie 2022: vacanță
  3. 31 octombrie- 22 decembrie 2022: modul 2 de învățare
  4. 23 decembrie 2022- 8 ianuarie 2023: vacanța de iarnă
  5. 9 ianuarie- 3/10/17 februarie 2023: modul 3 de învățare (data exactă urmează a fi aleasă)
  6. 6-26 februarie 2022: o săptămână de vacanță
  7. 13/ 20/ 27 februarie (la decizia inspectoratelor)- 6 aprilie 2023: modul 4 de învățare
  8. 7 aprilie- 18 aprilie 2023: vacanța de primăvară
  9. 19 aprilie- 16 iunie 2023: modul 5 de învățare
  10. 17 iunie- 3 septembrie 2023: vacanța de vară
Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Ignat pentru a-ti merge bine
Redactia.ro
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Click.ro
Reacția lui Klaus Iohannis după retragerea PSD de la masa negocierilor. "Nu este momentul unor certuri mărunte"
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum s-a afișat fiica Ralucăi Moianu cu soțul ei. Mara a uimit pe toată lumea când a anunțat că e gravidă la 19 ani, cu un bărbat mai în vârstă
Unica.ro
Cât de săraci au ajuns românii. Amanetul, ultima soluție de Crăciun
EVZ.ro
Ce beneficii pentru sănătate are laptele de bivoliță. De ce ar trebui să îl consumi mai des 
Spynews
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Nimeni și nimic nu-l mai poate opri
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
NICUȘOR DAN contrazice USR și PSD! CUTREMUR în POLITICA din ROMÂNIA!
Mediaflux
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Doi concurenți au ajuns la eliminare, la Chefi la cuțite. Cine a fost salvat cu amuleta și cine a ieșit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro