Anul școlar 2021-2022 este de-abia la început, dar ministrul Sorin Cîmpeanu încearcă să planifice lucrurile ca totul să funcționeze cum trebuie. În luna octombrie sunt anunțate concursurile pentru viitori directori și directori adjuncți, după cum spunea chiar Sorin Cîmpeanu. În același timp, la nivelul Ministerului Educației a fost deja elaborat calendarul pentru examenele de Bacalaureat 2022.
Deși cazurile au crescut exponențial, Sorin Cîmpeanu a insistat pe predarea fizică a orelor de curs în toate școlile din țară. Din păcate rata incidenței de infectări, pe alocuri chiar peste 7, a generat un val de întrebări și nesiguranță atât în rândul elevilor, dar mai ales al părinților acestora.
După emiterea OUG cu pragul de peste 6 la mia de locuitori, Sorin Cîmpeanu a fost pus în fața unei avalanșe de reproșuri, iar asociațiile de părinți spun că sunt nemulțumite de decizia de menținere a școlilor deschise în aceste condiții.
Deși pragul de închidere a școlilor la 6 la mie rata de infectare a fost desființat miercuri de Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, ascoiațiile de părinți din învățământul românesc au decis să protesteze astăzi împotriva deciziei de a menține predarea cursurilor în format fizic.
Deși sunt multe probleme de rezolvat în aceste zile, ministrul, împreună cu specialiștii din minister, lucrează deja la calendarul examenelor de anul viitor. Sorin Cîmpeanu declara că sunt deja stabilite în mare datele din calendar, atât în ceea ce privesc examenele de la Evaluarea Națională, cât și cele de la Bacalaureat 2022.
În ceea ce privesc examenele maturității elevilor de clasa a XII-a, calendarul va fi publicat pe site-ul Ministerului Educației, iar examenele de Bacalaureat 2022 vor începe cu data de 20 iunie și până pe 23 iunie 2022. Înscrierile pentru Bacalaureatul de anul viitor vor începe din 20 mai 2022.