Antena 1 a făcut anunțul oficial! Emisiunea Asia Express va fi difuzată pe micile ecrane în România începând cu luna februarie. Anunțul a fost făcut pe contul oficial de Instagram, iar fanii sunt nerăbdători să își vadă favoriții porniți în aventura din sezonul 3.
Șefii Antenei 1 țineau pe jar telespectatorii cu privire la data exactă a începerii aventurii în Filipine. Acum, pentru a stopa toate sentimentele fanilor show-ului, au venit și cu o certitudine. Lacrimile, provocările, tensiunea și adrenalina pentru concurenți vor apărea și pe sticlă sâmbătă, 15 februarie.
„Asia Express va începe în februarie! Nu mai este mult… cine e nerăbdător să ridice mâna sus”, este mesajul postat pe contul oficial de Instagram al emisiunii care va fi difuzată de postul de televiziune Antena 1 și care va fi prezentată de frumoasa Gina Pistol.
Fanii au reacționat imediat pe rețeaua socială. „În sfârșit, abia aștept să înceapă!”, „Ce mi-ar plăcea să știu și data” și „Nu se poate face de două ori pe an?”, sunt doar câteva dintre mesajele trimise de telespectatorii care așteaptă sezonul 3 al show-ului cu sufletul la gură.
Cuplurile de vedete care se luptă pentru marele premiu Asia Express în sezonul 3 sunt:
Asia Express este varianta românească a reality show-ului Peking Express bazat pe emisiunea belgiană și flamandă cu același nume care a fost creată în 2004. Show-ul cuprinde un grup de vedete și persoane normale împărțite în cupluri de doi concurenți care se luptă pe un traseu lung de aproape 4.000 de kilometri pentru a ajunge la o anumită destinație într-o calatorie împărțită pe mai multe etape.
Fiecare concurent are la dispoziție bunurile personale într-un rucsac și un euro pe zi în valuta locală cu care trebuie să satisfacă nevoile sale primare. Cuplurile nu pot folosi banii lor pentru a plăti mijloacele de transport, însă pot convinge localnicii să le achiziționeze bilete pentru acestea.