În data de 26 mai, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe unul dintre Apostolii Mântuitorului Iisus Hristos. Acesta a fost ucenic și ajutor al sfântului Apostol Pavel, dar mai ales a fost principalul curier. Cum și unde a fost ucis fără milă.
Sărbătoare mare în rândul creștinilor ortodocși. Oamenii îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Carp, la data de 26 mai. Considerat principalul curier, Sfântul Apostol Carp a fost cel care ducea epistolele concepute de Sfântul Pavel celor cărora le erau destinate.
După ce a trecut prin multe chinuri pe drumurile imperiului, supraviețuind multor tentații, Sfântul Apostol Carp a fost pus episcop de Veria, deși a propovăduit cuvântul și la Crit.
I-a fost gazdă sfântului Dionisie Aeropagitul, iar Iisus Hristos i s-a arătat când se ruga pentru pedeapsa a doi păcătoși:
„Mai bine bate-mă pe mine, căci sunt gata să mă răstignesc iarăși, pentru mântuirea omenească”.
Sfântul Apostol Carp a fost arhiereu al cetății Veria, nu începe Sfânta Liturghie până nu primește semn din cer și mulți iudei a întors la Hristos propovăduind Cuvântul, și pe toți îi învăța că Hristos cel Răstignit este Dumnezeu adevărat și Făcătorul tuturor.
Sfântul Apostol Carp a fost omorât fără nici o milă de către iudeii care nu credeau în Iisus Hristos și, pe deasupra, îi urau de moarte pe cei care o făceau. Moaștele martirului au fost cinstite în cetate încă de la începuturi de către bărbații credincioși și cu frică de Dumnezeu.
Apostole Sfinte Carp, roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.
Arătatu-Te-ai astăzi lumii și lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoștință Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.
Ca pe o stea prealuminoasă câștigându-te Biserica pe tine, apostole Carp, cu darea cea multă a minunilor tale pururea se luminează; mântuiește pe cei ce cu credință cinstesc pomenirea ta.
Tot în data de 26 mai sunt pomeniți: