Deși în acest an protestele și măsurile COVID inacceptate de credincioși au compromis pelerinajul de Sfânta Parascheva, devenit unul local, calendarul ortodox amintește de ceea ce înseamnă cu adevărat această zi, 14 octombrie: cinstirea preasfintei.
Sfânta Cuvioasă Parascheva, cunoscută ca Paraschiva, este prăznuită de Biserica Ortodoxă în fiecare an pe 14 octombrie. Cuvioasa este celebrată nu numai de Biserica Română, ci și de alte biserici de rit oriental. Etnologii spun că aceasta este una dintre cele mai mari sărbători ale toamnei, iar pentru oamenii de știință este un model despre modul în care a fost receptată această sărbătoare deopotrivă religioasă și populară în calendarul și mentalitatea țăranului român.
Femeile țin la această zi pentru a fi în bună înțelegere în familie, pentru a-și feri copiii de orice fel de probleme. De asemenea, femeile care nu pot rămâne însărcinate au grijă la tradiții astăzi, știut fiind faptul că Sfânta Parascheva poate să trimită fertilitate asupra lor. În general, sărbătoarea cuvioasei este legată de destinul feminin. În această zi, femeile postesc, iar rugăciunile din biserici se îndreaptă în mod special asupra acestora.
Veșmintele din racla cu moaștele Sfintei Parascheva sunt croite din catifea albă, cu flori brodate aplicate pe ea. Aceleași ornamente înfrumusețează și baldachinul Sfintei Parascheva. Puțini credincioși cunosc faptul că moaștele sunt îmbrăcate într-un alt veșmânt sfânt de care se leagă un blestem. Moștele sunt acoperite de o îmbrăcăminte care datează din anul 1641, la care este pus un sigiliu. Acolo este menționat blestemul domnitorului Vasile Lupu: „Blestemat să fie cel care va împrăștia vreodată Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva”.