Lăsata secului este consemnată în calendarul creștin ortodox pe data de 14 noiembrie și este o tradiție străveche a creștinismului. Această sintagmă înseamnă lăsarea obiceiurilor lumești înainte de intrarea în post.
Potrivit tradiției, creștinii se adună în această zi la mese pline cu alimente și băuturi ce vor fi interzise în perioada Postului Nașterii Domnului. Potrivit calendarului creștin ortodox, în 2020 Lăsata secului are loc pe data de 14 noiembrie. Tradițiile acestei zile sunt variate în funcție de zona României. Astfel că în Bărăgan, un obicei vechi spune că trebuie strânse toate oasele și resturile de mâncare într-o față de masă. A doua zi trebuie aruncate afară spre răsărit, menționându-se cuvintele: „Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiţi îndestulate şi de la holdele mele oprite”. Se crede că practicând acest obicei, vrăbiile nu vor strica ogoarele.
De asemenea, gospodarii din Bărăgan mănâncă sarmale şi carne friptă, beau ţuică şi vin nou. Finii trebuie să vină la nași fără să fie chemați. Nu cu mâna goală, ci cu plocon: o găină friptă, un colac mare uns cu miere sau turtă în foi şi o sticlă cu vin. Îşi cer iertare pentru greşelile de peste an, iar naşul, după ce îi iartă, întinde masa. Se servesc plăcinte cu fructe şi cu legume la desert, dar mai ales cu struguri sau cu stafide, ce simbolizează sporul şi vigoarea spirituală.
Femeile nu au voie să coasă, nu torc şi nu ţes, întrucât, dacă fac asta, vor fi lovite de rele şi de boli. Nu trebuie nici să dai de împrumut, deoarece se vor De asemenea, de lăsatul secului, dacă dai împrumut ceva din casă, se vor înmulţi lupii şi vor coborî în sat. De asemenea, femeile fac turte de mălai şi le dau de pomană pentru morţi şi vii.
În satele din Ardeal, dar nu numai, obiceiul este cel ca în ziua dinainte de începerea Postului Crăciunului femeile să spele toate vasele în care au pregătit bucate „de dulce”, să poată fi folosite pentru mâncare de post pe care o vor pregăti timp de 40 de zile.
În Muntenia şi Dobrogea este „baterea alviţei”. „Baterea alviţei este o datină care se face totdeauna în ziua de Lăsatul secului şi care e uzitată mai cu seamă între copiii din Muntenia. Leagă o sfoară de o grindă, în dreptul mesei sau în alt loc undeva; de capătul sforii leagă un cocoloş bun de alviţă, şi apoi toţi copiii stau roată de jur împrejurul mesei cu gurile căscate ca să poată prinde cocoloşul de alviţă. Unul poartă sfoara de jur împrejur pe la toţi şi, când se apropie boţul de alviţă pe la gurile lor, ei se răpăd asupra lui ca să-l prindă, căci care-l prinde a lui este toată alviţa aceea.”