Calendar Bacalaureat 2020, oficial, aprobat de Ministerul Educației, în contextul epidemiologic actual. Documentul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. Datele la care vor avea loc probele.
Monica Anisie, ministrul Educației, a aprobat, prin ordin, noul calendar de organizare și desfășurare a examenului național de Bacalaureat – 2020. Conform acestuia, în contextul crizei sanitare, se consideră centru de examen unitatea de învățământ la care s-au înscris cel puțin 30 de candidați proveniți din seria curentă și/sau din seriile anterioare.
Condiții
Pentru examenul național, supravegherea probelor scrise va fi asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un profesor asistent.
Elevii care se află în izolare ori cei confirmați pozitiv cu COVID-19, dar și cei care au diferite afecțiuni cronice sau cei care prezintă risc crescut de infecție vor susține probele pentru BAC conform unei proceduri speciale, elaborate de către MEC.
Competențe lingvistice și digitale
Evaluarea și recunoașterea acestor probe se va realiza în perioada 11 – 17 iunie 2020, potrivit unei metodologii realizate de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie şi aprobate prin ordin de ministru.