12 mai 2020 | 20:42

Ca pe vremea lui Ceaușescu: sistemul de irigații de 1,3 milioane lei a avut apă doar pentru vizita ministrului

News
Ca pe vremea lui Ceaușescu: sistemul de irigații de 1,3 milioane lei a avut apă doar pentru vizita ministrului
Sistem de irigații folosit doar pentru inaugurarea ministrului Petre Daea

Agricultorii din Ilfov se uită cum seceta le usucă culturile, chiar dacă pe lângă ei trece un sistem de irigații în care s-a investit nu mai puțin de 1,3 milioane de lei. Acesta a fost reabilitat și inaugurat în anul 2018, în prezența ministrului Agriculturii de la acea vreme, Petre Daea. Doar că sistemul a funcționat fix cât a stat ministrul la eveniment.

Sistem de irigații folosit doar pentru inaugurarea ministrului Petre Daea

La doi ani de la inaugurare, situația este dezastruoasă, iar canalul de irigații vede apă doar atunci când plouă. Agricultorii sunt revoltați, mai ales că unii dintre ei și-au cumpărat aparatură sofisticată pentru irigații, bazându-se pe apa care ar fi trebuit să fie adusă de canal. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, iar aparaturile de sute de mii de euro stau degeaba într-o magazie.

Stația de pompare a fost reabilitată și poate fi pornită, însă nu are unde trimite apa. Canalele sunt înfundate, surpate și pline de buruieni, chiar dacă Florinel Barbu – fostul director ANIF, declara pe data de 2 octombrie 2018: „S-a făcut bazinul de aspirație pe un kilometru, s-au montat stăvilare noi la râul Sabar, au fost reabilitate stația, conducta de refulare și 26 de kilometri de canal, valoarea investiției a fost undeva la 1,3 milioane de lei”.

Sistem de irigații folosit doar pentru inaugurarea ministrului Petre Daea

Sistem de irigații folosit doar pentru inaugurarea ministrului Petre Daea. Sursa foto: INQUAM PHOTOS/JUSTINEL STAVARU

Canalul de irigații a funcționat câteva zile

Adrian Țonea este unul dintre cei care s-au bucurat cel mai tare de noua investiție pentru că are în apropierea canalului de irigații 3000 de hectare de culturi. Omul spune că bucuria a durat doar câteva zile.

„Când s-a dat drumul la stație și a fost deschiderea cu ministrul Daea prezent, apa a fost dată de la stația de pompare de la 400 de metri, până aici. De aici încolo nu a fost plin niciodată canalul, aici a fost blocat doar pentru a vedea minstrul Daea că există apă, pentru vizita aia, da, atât”, a declarat agricultorul pentru digi24.ro.

În teorie canalul de irigatii care începe de la Jilava și se termină la Frumușani, care măsoară 26 de kilometri ar trebui să irige 10.000 de hectare de teren. În realitate canalul este plin de gunoaie, este foarte degradat și nu a mai văzut picătură de apă de peste 10 ani.

Canalul nu era gata nici atunci când a fost inaugurat de Petre Daea

„Mi-am achiziționat o pompă și doi tamburi de irigat în valoare de peste 100.000 de euro, în vederea prevenției, împotriva secetei, pe care nu i-am putut folosi pentru că pe canal nu este apă deloc”, a declarat Dan Jigău, un alt agricultor.

Constantin Ștefan, director ANIIF, spune însă că în anul 2018 a fost o inaugurare! ”Nu a funcționat, nu în 2019 în decembrie a fost reabilitată lucrarea de la stația de pompare. Lucrările pe canal nu au fost executate și suntem puși în situația să le efectuăm acum. În momentul de față, trebuie o decolmatare a sifonului și o reparație pentru că au fost niște încercări de vandalizare. Se intervine intens pentru ca săptămâna viitoare să putem alimenta canalul”, a menționat directorul pentru sursa menționată. Canalul de irigații din Ilfov a fost amenajat în anii 70 și a funcționat până în 2008. Acesta traversează comune din Ilfov, Giurgiu și Călărași.

Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
S-a TERMINAT! România E COMPLET în SPAȚIUL SCHENGEN de la 1 ianuarie 2025
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro