Nicolae Ceauşescu visa să facă din România Grânarul Europei. Astfel, în perioada comunistă, ajunsese să se raporteze recolte ce depăşeau cu mult recordurile mondiale.
Apropiaţii lui Nicolae Ceauşescu voiau să-i satisfacă acestuia toate visurile. Dictatorul îşi dorea ca România să devină „Grânarul Europei„, astfel că cifrele raportate la recolte erau ameţitoare, dar tot insuficiente pentru Nicolae Ceauşescu. Acesta spunea că se poate mai bine.
Oltul era un judeţ fruntaş al ţării până în 1989. De aici, au plecat către export cereale, legume şi fructe, prune uscate şi căpşuni, obiecte confecţionate din răchită, cam tot la ce nu mai aveau acces românii în ultima perioadă de comunism. Acum, totul este pe dos, nimic nu mai pleacă, totul se aduce de prin alte părţi.
Dan Bărăgan, şeful Direcţiei Agricole Olt, care conducea SMT Scorniceşti înainte de Revoluţia din 1989, îşi aminteşte totul de parcă ar fi fost ieri.
“Agricultura a fost economiei ţării noastre, nimeni nu poate contesta acest lucru. Agricultura a ţinut industria pe linia de plutire şi a propulsat-o: tot surplusul din agricultură se ducea în industrie, în diverse lucrări de dezvoltare a acestui sector al economiei, care nu se putea compara defel cu producţiile din agricultură. Acum, ambele sunt la pământ”, spune Dan Bărăgan, adăugând că cifrele despre producţiile la hectar erau umflate de presă, care primise un ordin naţional în acest sens.
Braşovul era numit de Ceauşescu „Patria cartofului”. Dictatorul verifica personal producţiile anuale. La fiecare vizită oficială, ţăranii din satele prin care trecea Nicolae Ceuşescu erau obligaţi, peste noapte, să văruiască şi să înnoiască totul. Dacă producţia la hectar nu era prea consistentă, erau îndemnaţi să apeleze la tot felul de şmecherii.
Astfel, la o vizită a lui Ceuşescu, ţăranii au fost puşi să dezgroape din pământ cartofii care păreau prea sfrijiţi şi să îngroape alţii aşa cum îşi dorea dictatorul, de mari dimensiuni.
„A fost o perioadă foarte scurtă când putem spune că am avut o producţie impresionantă de grâu şi când am fost numiţi grânarul Europei însă acest lucru se întâmpla între cele două războie când se lucra cu coasa şi secera. Când nemţii au început să facă maşini agricole, noi am rămas mult în urmă deoarece nu puteam ţine pasul lucrând pământul manual. Producţia era cam de cinci tone de grâu la hectar. Altădată era mult mai mare. Eu acum produc şapte tone de grău la hectar şi asta datorită tehnologiei care a avasat foarte mult”, spune Dimitrie Muscă, care a fost preşedintele CAP din Pecica, apoi din Curtici.
Acesta crede că România ar putea fi iar „Gârnarul Europei” dacă fermierii ar fi sprijiniţi pentru achiziţionarea sistemelor de irigaţii care sunt foarte scumpe.
După 1962, Pecica din judeţul Arad a ajuns o localitate exclusiv agrară. Localitatea a devenit cunoscută datorită producţiilor record obţinute în agricultură. Pita de Pecica a fost descoperită de Nicolae Ceauşecu. De câteva ori pe săptămână, pită de la Pecica, produsă după reţete tradiţionale, era trimisă cu avionul la Bucureşti pentru Nicolae Ceauşeşcu şi familia lui. Acum, pita de Pecica este cunoscută în Europa întreaga. Ţi în Arad producţiile au fost umflate. Fiecare judeţ îşi dorea să fie fruntaş.
Ziarele din toată ţara umflau producţiile la hectar. Şi cele din Bistriţa la fel. Presa de pe atunci dădea sfaturi în agricultură, chiar şi iarna, când nu era posibil să se pună în aplicare nimic.
Astfel, cei ce raportau recolte umflate erau lăudaţi în păaginile ziarelor, iar cei care nu minţeau erau mustraţi cu titluri de genul: „Nuşeni – nereguli care se cer grabnic înlăturate”.
„Am fi putut fi mai în frunte dacă în anul trecut ne-am fi preocupat cu mai multă răspundere pentru adunarea şi depozitarea furajelor. Avem 620 hectare păşuni şi 400 de hectare fâneţe, pe care prea puţin le-am întreţinut pentru a spori cantitatea de masă verde la hectar. De aceea, încă din aceste zile, cu mic cu mare, vom ieşi să întreţinem şi să facem toate lucrările de pe păşuni”, declara pentru Ecoul în 1987 unul dintre şefii de CAP.
Sibiul, în comunism, era campion la pomicultură, crescătorii de berbeci şi ferme de hamei. „Se lucra pe pierderi planificate, în sectorul zootehnic se lucra numai pe pierderi. Litrul de lapte era 2 lei, baza era industria, muncitorimea trebuia să aibă asigurată mâncarea. Complexele mari de porci, păsări, crescătoriile de tăuraşi sau berbeci mergeau bine, majoritatea mergeau la export„, a explicat Marcel Andrei, preşedintele Federeaţiei crescătorilor de Ovine şi Caprine din judeţul Sibiu.
Marcel Andrei spune că la Sibiu mergeau bine culturile, pomicultura, fermele de hamei era foarte rentabile, legumicultura era practicată cu succes în câteva ferme. În zonă exista şi o fermă de producere a seminţelor de legume.
„În general ce era în IAS mergea bine, prost se mergea în CAP, acolo pierderile erau mai mari. Planurile cincinale erau liniile trasate de partid, de multe ori se făceau scriptic şi practic nu, dar în mare se realizau”, explică Marcel Andrei.
Deputatul Vasile Gugu, fost şef de fermă pe timpul lui Ceauşescu, aminteşte că în acele vremuri se muncea cu frică. „A fost o perioadă dificilă. În judeţul Tulcea obişnuiau să vină Ion Dincă, zis Teleagă şi Emil Bobu, fost secretar al CC al PCR. Ne sculau cu noaptea în cap şi ne duceau la capetele solului să vadă cum e cu producţia“, îşi aminteşte inginerul agronom.
Doi foşti colegi de-ai lui Vasile Gugu, şefi de fermă, au fost arestaţi pentru o noapte. Aceştia se făceau vinovaţi de pierderi în producţie. Dumitru Mustafa, şeful fermei de la Nicolae Bălcescu, este unul dintre oamenii care a stat într-o celulă fără să fie vinovat de nimic.
„Îmi aduc aminte că ne-a adunat pe toţi şefii de ferme. Îi adusese aici inclusiv pe soţia lui nea Mitică şi pe copiii care nu aveau mai mult de şase – şapte ani şi Dincă le spunea: Uitaţi ce a făcut tatăl vostru cu recolta. Noi o să-l îmbrăcăm şi o să-i dăm de mâncare“, a spus Vasile Gugu.