16 aug. 2021 | 13:23

Buncărul terapeutic salin, invenția genială a unui medic veterinar din Târgu Mureş, e aur pentru sănătate

News
Buncărul terapeutic salin, invenția genială a unui medic veterinar din Târgu Mureş, e aur pentru sănătate
Buncărul terapeutic salin

Nelu Ștefan Roman, un medic veterinar din Târgu Mureș, a reușit, începând din anul 2005, să înregistreze la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci o serie de saline terapeutice de suprafață. Ele sunt recunoscute ca Salinele Roman, pentru care a obținut medalii internaționale. Acesta dezvoltă acum, împreună cu fiul său, o altă inovație, și anume, buncărele terapeutice saline.

Buncărul terapeutic salin, invenția genială a unui medic veterinar din Târgu Mureş

„Fiul meu a preluat linia generală inventată de mine şi a dezvoltat-o. Buncărul terapeutic salin este o salină mobilă care se poate deplasa pe roţi şi oferă trei terapii complete în acelaşi timp – aerosoli, cromoterapie şi presopunctură. (…) Am avut discuţii cu fiul meu pe denumirea pe care să i-o dăm acestei invenţii – grotă salină, buncăr salin, iglu sau pur şi simplu salină.

Cred mai degrabă că seamănă cu buncărul. În salina de suprafaţă pe care am inventat-o, unii pacienţi aveau probleme cu spaţiile închise, cei care sufereau de claustrofobie nu rezistau. Atunci am dezvoltat ideea aceasta, a unui spaţiu deschis, fiindcă foarte multă lume suferă de probleme respiratorii, inclusiv cele generate de poluare. Acest buncăr sau grotă salină este definitivată, urmează să fie brevetată.

Practic sunt nişte casete cu bulgări de sare – în salinele naturale, pereţii salini sunt cam şlefuiţi din cauza dinamitării, a excavării, aşa că pereţii sunt netezi. Aici folosim bulgări, fiindcă cea mai bună salinitate se obţine prin spargerea sării. Se văd aici cristalele saline, sunt vii”, a declarat Nelu Ştefan Roman, potrivit G4media.ro.

Bulgării de sare provin de la Praid

Inventatorul a precizat că bulgării de sare provin de la Praid, unde este de părere că se găseşte sarea cu cea mai mare duritate din ţară, ce rezistă foarte bine la umezeală şi la frig.

„Am umblat în multe saline şi am observat că cea mai concentrată şi mai solidă sare este la Praid. Rezistă peste iarnă, rezistă în natură. Sarea de la Praid este mai rezistentă, are consistenţă, iar la umiditate mare este ca un burete, absoarbe. E un adevărat laborator.

Pentru menţinerea umidităţii în sala în care se află buncărul salin, avem în aceasta o fântână arteziană care este pornită în funcţie de cum se prezintă bulgării de sare. Cristalele de sare reacţionează la curenţii de aer formaţi în încăpere şi obţinem astfel ionizarea negativă.

Prin acest buncăr am renunţat la suprafeţele mari căptuşite cu bulgări de sare şi lipite cu acel lipici special pe care tot eu l-am inventat şi astfel am obţinut o salină cu peste 2 tone de bulgări de sare, puşi într-un cadru metalic, uşor de mutat. Curenţii de aer amplifică salinitatea, spaţiul e semideschis, iar pacientul poate face şi o terapie a culorilor.

Deasupra pacientului, care stă într-un scaun comod, putem aprinde o serie de lumini colorate, în funcţie de afecţiunea celui venit la tratament”, a spus inventatorul Salinei terapeutice Roman.

Salinoterapia, recunoscută acum de Ministerul Sănătății

După brevetarea primelor saline de suprafaţă de către Nelu Ştefan Roman, în țara noastră au apărut saline de suprafaţă în aproape toate oraşele mari din ţară, chiar și la Bucureşti. În Târgu Mureș, familia Roman deține un centru de imuno-preso-reflexoterapie, kineto, fizioterapie, masaj corporal şi salinoterapie.

„Când am văzut câţi oameni vin la salina din Praid pentru tratament am făcut un calcul să văd cât cheltuieşte o persoană cu cazare, mâncare pentru două săptămâni şi intrarea zilnică. Mi-a venit ideea să creez o salină de suprafaţă, care să aibă aceleaşi beneficii ca şi cele naturale.

Am luat sare de la Praid pe care am lipit-o cu un adeziv special, a cărui reţetă o ţin secretă, şi am construit în garaj o salină de suprafaţă.

Construcţia a durat mai bine de un an, iar în 2005 am brevetat-o la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Am mutat apoi salina în propriul centru de tratament şi am avut, în primul an şi jumătate de la punerea în funcţiune, peste 2.500 de pacienţi care au avut rezultate foarte bune în vindecarea bolilor respiratorii.

Am perfecţionat invenţia pe parcurs şi am primit diverse premii la târgurile internaţionale. Testele, cercetările şi construcţia primei saline au fost realizate cu bani proveniţi din resurse proprii. Salina de suprafaţă conţinea 20 de tone de sare, iar buncărul terapeutic are 2 tone”, a menţionat Nelu Ştefan Roman.

Remus Roman, fiul său, a spus că salinoterapia este recunoscută acum de Ministerul Sănătăţii, fiind decontată ca procedură medicală, motiv pentru care se impunea crearea unor spaţii accesibile fiecărui pacient, precum buncărul salin.

„Acest buncăr este gândit în termeni de mobilitate. De aceea l-am făcut la etajul clădirii, dar poate fi montat oriunde. În timp ce pacientul este la presopunctură, stă aşezat pe un scaun în buncărul terapeutic, iar dacă are şi probleme cu stresul sau alt gen de probleme, îi putem asigura, în acelaşi timp, şi cromoterapie.

Oferim astfel şi cromoterapie, în timp ce omul face salinoterapie – roşu este pentru circulaţia sângelui, verdele este pentru sistemul digestiv şi albastru e pentru cel neurologic. Sarea nu o putem lipi pe tavan, fiind foarte grea, aşa că ne-am gândit să facem ceva sigur pentru fiecare pacient. Avem deja demersurile făcute pentru omologare. Buncărul poate fi mutat, inclusiv la domiciliul pacientului, sunt nişte cutii cu sare, nişte cofraje speciale omologate pentru rezistenţă, un fier special care nu oxidează”, a spus Remus Roman, care este specialist în presopunctură.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Apocalipsa economică pentru Europa a început!
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro